Proiectul socios în pericol? Câți bani s-au strâns până acum


Asociația ”Dinamoviști pentru Dinamo” este alternativa fanilor la șeicii misterioși și oamenii de afaceri de peste mări și țări care se spune că ar vrea să preia clubul de la Ionuț Negoiță. Răzvan Oprea și compania așteaptă să capete statut juridic pentru a demara cu adevărat negocierile cu Negoiță, în aceste zile trebuie să se rezolve cu această problemă.
Oprea spunea că a luat legătura cu diverse companii, Cornel Dinu a lucrat și el pe această partea, Răzvan spunea că din momentul în care se va semna cu prima firmă un contract ferm și va avea și acel statut mizează pe cel puțin 10.000 de oameni care să cotizeze câte 400 de lei pe an. Fanatik a prezentat un material în care se afirmă că până în acest moment doar 21 de suporteri au contribuit cu această cotizație, strângându-se 8.400 de lei! Ceea ce ar înseamna acoperirea în parte a baremului pentru arbitri la un meci de Liga 1, în condițiile în care doar ”centralul” este remunerat cu 4.800 de lei. De văzut când asociația va trece la fapte concrete luna viitoare, câți fani se strâng cu adevărat ca să participe la acest proiect.

-->
Previous Danciu-gol și pasiunile sale. Ce muzică ascultă și chiar a apărut în videoclipuri
Next ADPD lămurește ”problema Năstase”. Ce poate fi fostul premier la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *