Proiectul excelent al lui Vasile Miriuță. Mesaj pentru suporteri


Așa cum scriam înainte de derby, noul antrenor al lui Dinamo, Vasile Miriuță, are un atu important față de Cosmin Contra la Dinamo. Dacă fostul tehnician, în prezent selecționer al României, a adus la Dinamo jucători din străinătate care majoritatea nu s-au adaptat la echipă deși li s-au oferit salarii importante, motiv pentru care ”s-a rupt vestiarul”, Vasile Miriuță promite că de acum înainte va promova tinerii crescuți de mici în spiritul dinamovist.

”Știm cu toții că mereu am promovat tineri. Pe unde am fost am făcut asta. Și pe Ion Gheorghe l-am băgat aseară. Nu îmi e frică. Eu dacă pierd, vreau să o fac pe mâna mea. Avem tineri dinamoviști care acum sunt la alte echipe, din păcate. Daniel Popa (Botoșani), Mihai Popescu (Voluntari), Patrick Petre (Sepsi), Vlad Olteanu (Voluntari), Andrei Tîrcoveanu (Gaz Metan) și tot așa. Trebuie să-i aducem înapoi. De exemplu, mie Popa de la Botoșani îmi place foarte mult. Dar va dura puțin timp până îi vom aduce. Eu îi voi promova, fără probleme. Spiritul lui Dinamo ăsta este. Să crești la club. Ne dorim să intrăm în play-off. Vreau să readuc niște jucători care sunt dați cu împrumut. Mi-aș dori enorm să-i aduc înapoi. Sunt crescuți de noi, sunt talentați, joacă titulari pe acolo. Îl avem și pe Costache, pe Nedelcearu. Toți pot face față cu brio la Dinamo”, a spus Vasile Miriuță la Tribuna 0 de la Europa FM.

”Le cerem scuze suporterilor, eu și băieții ne-am dorit mult să câștigăm acest joc. Voi face un Dinamo așa cum l-ați văzut în prima repriză din derby. Vom face presing, nu ne vom băga cu fundul în poartă. Suporterii asta vor să vadă, că ataci, că pui presiune.” Vasile Miriuță, antrenor Dinamo

Previous Vasile Miriuță explică legăturile sale cu Ungaria: ”Noi suntem români”
Next Cornel Dinu, despre cum s-au adus jucătorii la Dinamo. Acuzații grave!

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *