Programul lui Dinamo în următoarele zile


-->
Au mai rămas 3 zile până la manșa tur dintre Universitatea Cluj și Dinamo. FANATIK a aflat în exclusivitate cum arată programul lui Dinamo în săptămâna barajului pentru menținerea în  Liga 1.

Dinamo intră în febra pregătirii meciului tur de la Cluj începând de miercuri, 18 mai. Jucătorii vor fi prezenți începând cu ora 10:00 la Săftica, iar o oră mai târziu Dusan Uhrin va conduce un antrenament. După aceea, staff-ul „câinilor” și jucătorii vor lua masa împreună, iar pentru restul zilei fotbaliștii vor avea program liber.

Joi, 19 mai, Dinamo se reunește din nou la Săftica, iar „alb-roșiii” vor avea de asemenea parte doar de un singur antrenament.

Vineri, 20 mai, este ziua în care Dinamo va pleca către Cluj-Napoca. Dusan Uhrin a programat în această după-amiază un antrenament, jucătorii vor lua masa împreună, iar apoi vor pleca către aeroport, de unde vor decola la ora 19:30.

Din informațiile FANATIK, delegația lui Dinamo va fi cazată la un hotel de patru stele, Golden Tulip Ana Dome, din zona de sud a orașului, aflat la doar zece minute distață de „Cluj Arena”.

Sâmbătă, 21 mai, jucătorii lui Dusan Uhrin vor avea parte de o scurtă plimbare, iar Dusan Uhrin a decis să nu programeze niciun antrenament.

În schimb, va exista bineînțeles o analiză video a adversarilor, precum și o ședință a staff-ului antrenorului ceh.

Dacă Dinamo a mers cu avionul de la București la Cluj, la întoarcere s-a decis ca echipa să plece cu autocarul, imediat după terminarea meciului. Astfel, jucătorii lui Dinamo vor ajunge în cantonamentul de la Săftica spre dimineață, iar duminică vor avea binemeritată zi liberă.

Citește și:

Părintele Vasile Ioana: „O simt pe soție după cum trântește ușa în parcare”

Previous Gică Mihali o vede favorită clară pe Dinamo
Next Două variante de înlocuire pentru Mureșan

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *