Probleme uriașe pentru Dinamo în meciul cu Viitorul


Aseară, câinii au plecat învinși de la Giurgiu, Astra învingând cu scorul de 2-0. Astfel, toate șansele de a mai ocupa un loc de play-off s-au sfârșit odată cu această înfrângere.

Dinamo urmează să întâlnească vineri, 26 februarie, pe FC Viitorul, echipă antrenată de legenda lui Dinamo, Mircea Rednic. Ionel Gane a primit însă o veste proastă: doi dintre cei mai buni jucători vor suspendați pentru următorul meci.

Avertizați pe finalul primei reprize, fundașul croat Ante Puljic, căpitanul echipei, și mijlocașul de bandă Deian Sorescu, reprofilat în fundaș dreapta, și probabil cel mai bun jucător al „câinilor”, vor fi suspendați. Cei doi se află la al 4-lea, respectiv al 7-lea cartonaș galben.

Astfel, pentru postul de fundaș dreapta, Gane va trebui să improvizeze și să îl folosească pe Andrei Radu, fundaș stânga la bază, sau pe Geani Crețu, mijlocaș lateral care a mai jucat fundaș în mandatul lui Contra.

În centrul defensivei, antrenorul „câinilor” trebuie să aleagă între Ricardo Grigore sau Florin Bejan.

Pe lângă cei doi, li se adaugă pe lista absenților atacanții Adam Nemec și Robert Moldoveanu, dar și mijlocașul Andrei Blejdea, cei trei fiind accidentați.

Cum poate arăta Dinamo cu Viitorul: Eșanu – A.Radu (Crețu), Bejan (Grigore), Ehmann, St.Filip – Nepomuceno, Anton, Răuță, Fabbrini – Gueye, Morsay

Citește și:

Ce legendă e dezamăgită: „Mă tem de retrogradare”

Previous Jerry Gane: ”Asta mă preocupă”
Next Dinamo pierde cei mai importanți doi jucători după meciul cu Astra

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *