Probleme pentru „câini”. Ce cere un fotbalist


Dinamo se pregătește de începerea campionatului cu un lot foarte bun față de ce a avut în ultimul sezon, putem spune că au fost 10 transferuri reușite până în acest moment, iar asta s-a văzut și în meciurile amicale jucate în Spania.

Conducerea „câinilor” a fost nevoită însă să scape de foarte mulți jucători aduși în mandatul lui Rednic pentru a avea bani pentru salariile celor care s-au transferat în această vară. Dacă de o parte s-a putut scăpa relativ ușor, deoarece aveau o clauză în contract prin care dacă nu confirmau așteptările puteai fi dați în vară afară, o parte pur și simplu refuză să plece.

Ultimul caz este cel al lui Mamoutou N Diaye, care le-a transmis șefilor că nu o va părăsi pe Dinamo dacă nu-și va găsi echipă. Sau măcar să-i plătească salariile în avans până în iarnă. Mamoutou a fost în cantonamentul lui Dinamo din Spania, dar s-a luat decizia să se renunțe la el în momentul în care a venit Mrzljak. „Șansele sunt zero să mai joace la Dinamo”, ne-au informat surse din interiorul echipei.

-->
Previous Montini NU are ofertă. Detalii importante din Israel
Next Primul egal din această vară. Ce-a făcut Dinamo cu Chindia

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *