Emoții mari la decolare pentru națională


Campionatul este întrerupt în aceste zile pentru amicalele pe care echipa lui Cosmin Contra le joacă împotriva Israelului și Suediei. ”Câinii” nu au jucători la lot, dar acolo sunt ex-dinamoviști mulți, majoritatea foști căpitani ai echipei! Este vorba despre Lobonț, Moți, Dragoș Grigore, Nedelcearu, Anton, Rotariu, Grozav și Țucudean.

”Naționala” a avut azi mari emoții la plecarea spre Țara Sfântă, spre Netanya, via Tel Aviv, unde se va juca amicalul de mâine. Avionul a decolat cu două ore întârziere față de ora prevăzută din cauza condițiilor meteo. A fost nevoie ca oficialii aeroportului din Otopeni să degivreze aeronava de trei ori și să curețe pista de mai multe ori pentru ca avionul să poate pleca. Ninsoarea și viscolul au dat mari bătăi de cap ”tricolorilor”, nu doar bucureștenilor sau cetățenilor din alte zone ale țării.

Declarația dimineții aparține managerul sportiv Adrian Mutu.

”Când am văzut ce e afară, nu mai voiam să mă dau jos din pat. E ceva anormal pentru luna în care suntem, e prima dată în viaţa mea când se întâmplă asta. O să mergem la căldură, sper ca baieţii să se acomodeze repede cu vremea pentru că e diferenţa foarte mare. Probabil trebuia să plecăm de la începutul săptămânii pentru că oricum n-am avut condiţii de pregătire”, a spus fostul director general al lui Dinamo.

-->
Previous Ce-a făcut Penedo în primul amicalul al Panama din 2018. A dat de un vis urât al ”câinilor”!
Next Cea mai mare problemă pentru ”tricolori” în Israel

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *