Sportul românesc este în doliu. Cristian Andrei Drăghici, jucător de polo la Dinamo a decedat astăzi, în timpul partidei Rapid-Dinamo.
Primele declarații
„În momentul în care s-a întâmplat această tragedie, pregăteam evenimentul pentru inaugurarea stadionului. Când am auzit, am fugit către bazin. Din punctul nostru de vedere, ca organizatori, vă pot spune că am fost cât se poate de în regulă. Medicii au intervenit imediat, l-au resuscitat, iniţial, sportivul îşi revenise, am înţeles că a scuipat apă din plămâni, dar când a venit SMURD-ul, a intrat în stop cardio-respirator şi s-a constatat decesul” , a declarat Vali Ionescu-Caciureac, conform Telekom Sport.
Ce spune președintele FR Polo
„Nu ştiu dacă e vorba de o lovitură, aştept raportul oficial din partea observatorului meciului. Acesta mi-a comunicat că, din punctul de vedere al comunicării, totul a fost în regulă. Aştept acum raportul scris” , a spus Alex Matei, preşedintele FR Polo.
Ce a declarat președintele C.S Dinamo
„Este o adevărată tragedie, nu ştim exact ce s-a întâmplat, nu ştim dacă a fost o lovitură primită în timpul meciului sau dacă i s-a făcut rău. Aşteptăm rezultatul autopsiei, sportivul avea toate vizele medicale în regulă, Federaţia Română de Polo ne-a asigurat că, din punct de vedere procedural, toate lucrurile au decurs aşa cum ar fi trebuit. Au fost verificate vizele medicale, a fost verificată prezenţa medicilor, înainte de startul meciului. Organizatorul partidei a fost Rapid Bucureşti, meciul disputându-se în cadrul Ligii Naţionale, la bazinul Rapid” , a declarat Ionuţ Popa, preşedintele Clubului Sportiv Dinamo.
„N-a avut nicio problemă medicală, avea 24 de ani. A avut viza medicală în regulă. Suntem şocaţi, nu ne revenim după aflarea acestei veşti” , a declarat un alt oficial al clubului Dinamo.
Comunicatul clubului
„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puțin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid București și Dinamo, disputat în Bazinul Giulești, unul dintre jucătorii noștri a acuzat o stare de rău. Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconștiență, de jucători de la ambele echipe. Cadrele medicale aflate la fața locului și cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgență au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul.
Tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani și nu avea probleme de sănătate cunoscute.
Clubul Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei greu încercate de această pierdere cutremurătoare.
Suntem alături de familie și vom acorda tot sprijinul necesar.
Dumnezeu sa-l odihnească! Drum lin către îngeri!”
Citește și:
No Comment