Dacă până acum s-a vorbit doar despre plecări, rezilieri de contract sau depuneri de memorii, e momentul să mai și vină jucători la Dinamo.
Dinamo îl va readuce pe Andrei Florescu, jucător împrumutat la Metaloglobus în sezonul precedent.
Câinii” vor să vadă în ce măsură se vor baza pe el în următorul an, mai ales că acesta are doar 19 ani și poate fi o soluție pentru regula U21.
Gabriel Manu, fostul antrenor de la Metaloglobus, a vorbit pentru Digi Sport despre puștiul care se va alătura lotului condus de Dusan Uhrin.
„Este un copil muncitor, serios, profesionist. Problema lui numărul 1 este la finalizare, dar cred că poate rezolva această problemă dacă va avea meciuri în picioare. El este conștient de această problemă, muncește foarte mult. Cred că va ajunge fotbalist, își dorește, și poate ajuta Dinamo”, a spus tehnicianul lui Metaloglobus despre jucătorul care evoluează pe postul de mijlocaș, în banda stângă.
Pe lângă acesta, Dinamo îl va readuce și pe Mihai Neicuțescu. Acesta revine după împrumutul de la Chindia, unde a evoluat sub formă de împrumut, după ce anul trecut, în septembrie, Cosmin Contra a ales să nu se mai bazeze pe el pentru că a încălcat regulamentul clubului și a participat la o petrecere. Acesta a jucat foarte puține meciuri și la Chindia, doar 13 meciuri, în multe dintre acestea fiind rezervă.
Citește și:
Theodor Stolojan pe post de arbitru în PNL: ”Vom interveni să-i calmăm”
No Comment