Prime de joc pentru următoarele 3 etape


-->
Administratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureşan s-a întâlnit cu doi dintre sponsorii importanţi ai „câinilor”, Marian Iuhasz şi Gheorghe „Tata” Niţu. Cei doi au revenit la sentimente mai bune şi oferă o sumă importantă pentru salvarea clubului.

Din informaţiile FANATIK, Marian Iuhasz şi Gheorghe Niţu s-au întâlnit cu preşedintele Iuliu Mureşan pentru a discuta un plan pentru salvarea de la retrogradare. Cei doi oameni de afaceri sunt gata să vină cu bani în acest final de sezon.

După o perioadă în care l-au criticat public pe actualul președinte pentru decizia de a-l da afară pe Mircea Rednic și a-l aduce pe Flavius Stoican, Marian Iuhasz și Gheorghe Nițu au făcut “front comun“ cu Iuliu Mureșan și au anunțat că vor premia echipa cu sume importante în următoarele trei etape de play-out, decisive pentru speranțele dinamoviștilor de a evita direct barajul.

Până la “dubla“ din finalul lunii aprilie cu Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni, condamnate la retrogradarea directă în Liga 2, pentru Dinamo urmează trei etape de “foc“ în Liga 1, cu Chindia Târgoviște (deplasare), FC U Craiova (acasă) și CS Mioveni (deplasare).

FANATIK a aflat că echipa lui Dusan Uhrin va încasa 50.000 de euro din partea sponsorilor dinamovişti dacă va lega trei victorii în următoarele trei etape de campionat: cu Chindia, FC U Craiova şi Mioveni.

Membru de elită DDB, Marian Iuhasz este un om de afaceri cu o reputație foarte bună în Capitală, dar și în țară. Marian Iuhasz a creat o companie de mare succes, Delta Glass, care de două decenii produce ferestre, balustrade și alte elemente de construcție, din sticlă.

Citește și:

Dinamo, economie de 4.000 de euro pe lună

Previous Ce a declarat Eșanu la conferință
Next Achiziție importantă făcută de Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *