Prima reacție a lui Ionuț Nedelcearu


Ionuț Nedelcearu și Nicolae Stanciu au fost titulari in meciul pierdut de tricolori împotriva Angliei. Aceștia au rămas în picioare, refuzând mesajul mișcării Black Lives Matter. De atunci a început o întreagă nebunie pe rețelele de socializare.

Reacția dinamovistului Nedelcearu nu a întârziat să apară. Acesta și-a apărat printr-un mesaj pe rețelele de socializare.

„Din moment ce am aflat că refuzul meu de a îngenunchea înainte de meciul amical dintre Anglia și țara mea a provocat comentarii negative care m-au ofensat ca persoană, aș vrea să clarific că nu sunt rasist și că urăsc toate tipurile de rasism și discriminare, ceea ce este cunoscut de către toți cei care mă știu personal și ca fotbalist.

Nu am simțit că trebuie să îngenunchez doar dintr-o simplă obligație. Viziunea mea și atitudinea în privința vieții sunt că mesajele pe care noi, ca membrii ai societății, trebuie să le trimitem împotriva rasismului, ar trebui să fie mai clare și să vizeze toate manifestările de rasism pe care le experimentăm în viețile noastre.

Din punctul meu de vedere, este mai degrabă ipocrit să credem că ne îndeplinim datoria împotriva rasismului doar prin simpla respectare a ordinului de a îngenunchea!” – se arată în postarea acestuia pe rețelele de socializare.

Citește și:

ROMÂNIA FRUMOASĂ Cele mai interesante trasee din Făgăraș

Previous Deian Sorescu lăudat de un om important de fotbal: „Jucător de Premier League”
Next Vin banii la Dinamo. Primăria se implică

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *