Prima reacție a lui Anton după plecarea de la Dinamo


Paul Anton a plecat oficial de la Dinamo aseară. Acesta nu a jucat decât in prima etapă, apoi din cauza unei accidentări nu a mai fost inclus în lot.

„S-a încheiat o etapă, a fost cea mai grea experiență la Dinamo dintre toate. Multe momente dificile, dar și frumoase. Eu sper să rămân cu cele frumoase. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor, antrenorilor, oamenilor ce-au fost alături de noi la Săftica, au lucrat în condiții grele. A fost un lucru mare, sunt niște eroi.

Au avut mereu o dorință enormă să iasă la suprafață din punct de vedere sportiv, în ciuda tuturor problemelor. Chiar am reușit să facem o treabă OK.

Sper ca Dinamo să se redreseze mai repede cu transferurile, e nevoie de jucători cu experiență. Oricum, eu am mare, mare încredere în grupul de băieți de acum, în orice condiții. Cu mai multă conștientizare a situației, pot face un sezon bun, pentru că nu mai există presiune.

Mi-aș dori enorm pentru ei, tot grupul e extraordinar. Clubul stă doar în susținerea suporterilor și aș vrea să-i văd venind în număr și mai mare de la meci la meci. Fără sprijinul lor, Dinamo nu va putea depăși situația până nu va sosi un investitor. Doar suporterii pot ajuta clubul. Să aibă mare încredere în Dario și în băieți”, a spus Anton pentru GSP.ro.

„Am mare încredere”

„În momentul de față e devreme să vorbim de retrogradare. Dacă va exista un mediu bun, în care se va lucra cu liniște și cu răbdare, Dinamo se va salva. Dar nu va fi ușor. Va fi extrem de dificil, cu fluctuații de formă, având în vedere lotul tânăr. E nevoie de jucători cu experiență care să-și asume responsabilități și să preia greutatea pe umerii lor.

Am mare încredere că se vor salva de la retrogradare, să fim realiști, acesta este obiectivul principal. Accesul în play-off ar fi la categoria vise deșarte.

Eu? Am avut o perioadă dificilă, nu este o plecare fericită, în urma unei înțelegeri ușoare. Niciodată nu o să am un gust amar vizavi de Dinamo, club, suporteri. Am dezamăgiri față de unele persoane, e de domeniul trecutului și asta e!

Mulțumesc frumos actualei conduceri că am ajuns la o înțelegere. Am avut o relație corectă cu domnii Mureșan și Zăvăleanu”, a adăugat Paul Anton pentru Gazeta Sporturilor, care a părăsit Dinamo după o înțelegere amiabilă cu gruparea din Ștefan cel Mare.

Aș vrea să-i mulțumesc special lui Dario Bonetti, un om cu o calitate extraordinară. E potrivit la club, jucătorii tineri vor învăța lucruri bune de la el. Totul ține de timp și de noroc. Dacă vor lega și rezultate pozitive, se va schimba toată dinamica clubului.

Poate sunt eu dificil că sunt corect și nu e bine. Dacă voiam să continui în România, aș fi putut, dar încerc altceva.” – Paul Anton

Citește și:

ROMÂNIA FRUMOASĂ O zonă întreagă cuprinsă într-un muzeu în aer liber

-->
Previous Cristi Borcea despre implicarea fiului său la Dinamo: „Îl voi susține cu drag”
Next Iuliu Mureșan despre revenirea la CFR: „Vorbesc mereu cu Neluțu”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *