Într-o reacție pentru GSP.ro, Marius Avram, impresarul lui Raul Albentosa, a transmis că nu se pune problema ca fundașul spaniol să revină în România.
„Nu există nicio șansă pentru ca Raul să ajungă în România. Suntem în discuții cu echipe din Turcia, Spania, Ucraina și Singapore”, a precizat Avram.
Știrea inițială:
Dinamoviștii speră să scape cât mai devreme de interdicția la transferuri și astfel ar putea să facă tranzacții și după ce se închide mercato, pe 5 septembrie, dacă în discuție sunt fotbaliști liberi de contract la data respectivă. Iuliu Mureșan, administratorul special al grupării, a afirmat că roș-albii ar putea aduce și jucători până la iarnă, „să ne ajutăm reciproc”.
Din această categorie face parte și Albentosa, care ar putea reveni în Ștefan cel Mare, în condițiile în care nu-și va găsi nimic în această săptămână. Totul depinde și de momentul în care vor putea ieși dinamoviștii din situația interdicției la transferuri.
Citește și:
No Comment