Prima reacție a conducerii după excluderea din lot a lui Sorescu


Deian Sorescu, cel care purta până de curând banderola de căpitan la Dinamo, nu are o relație bună cu antrenorul Mircea Rednic, iar fundașul dreapta nu se va mai antrena cu echipa în următoarele zile.

Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo, a lăsat de înțeles că Sorescu a avut un conflict verbal cu Rednic, iar antrenorul a decis să-l lase pe jucător „să se odihnească pentru o săptămână”.

„Deian e un jucător cu personalitate și își spune părerea. A comentat, a zis ceva la ce i-a reproșat antrenorul, dar n-a fost nimic altceva. După aceea, și-a tot cerut scuze. Nu agresiv, dar a comentat. El a avut o perioadă foarte bună, cu cele cinci goluri. Poate și din cauza faptului că n-a fost transferat când a avut o ofertă, după aceea n-a mai fost așa implicat. Am vrut să-l lăsăm să plece, dar am avut o discuție de multe zile cu firma de insolvență și ei au spus că nu-l putem da pe suma aceea. Ei au luat ca punct de referință suma de pe Transfermarkt, care era de 1,4 milioane de euro. Trebuia aprobată o vânzare sub suma de referință. În insolvență e mai complicată puțin.

O săptămână a fost lăsat să se odihnească, dar n-a fost trimis la echipa a doua. Va reveni. Lucrurile sunt în dinamică, depinde foarte mult ce discuții va avea cu Mircea Rednic în continuare.

Nica a fost trimis la echipa a doua. Și Neicuțescu, care are niște kilograme în plus. Se și vede, deși a slăbit. Filip are o leziune musculară la gambă de la ultimul meci în care a jucat”, a declarat Iuliu Mureșan, la Fotbal Club.

Citește și:

Dănuț Lupu, săgeți către Iuliu Mureșan: ”Pentru 5.000 de euro de la Becali, și eu sunt stelist”

-->
Previous Deian Sorescu scos din lot de către Mircea Rednic
Next Vin Mircea Lucescu, Ioan Andone și Ionuț Lupescu la Dinamo?

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *