Prima reacție DDB după AGA confirma Doar Dinamo


Vă prezentăm mai jos prima reacție a celor din Program DDB după ședința AGA de astăzi.

„SPANIOLII PRELUNGESC INCERTITUDINEA LA DINAMO

În Adunarea Generală a Acționarilor de astăzi, convocată de Cortacero și condusă, în fapt, de Șerdean, au fost reiterate promisiunile, în încercarea de a adânci GROAPA care i se tot sapă clubului Dinamo.
Felul în care a fost organizată această ședință AGA este o nouă dovadă a lipsei de profesionalism a acționarului majoritar.

Aceleași promisiuni deșarte, aceleași vorbe aruncate în vânt, într-o profundă lipsă de respect fața de toți angajații clubului și a suporterilor lui.

Acționarul majoritar Cortacero a reiterat faptul că la începutul lunii decembrie a fost transferată o sumă în valoare de 1.500.000 € către Dinamo, fără să își explice de ce nu a ajuns, deși au trecut aproape 3 săptămâni. Mai mult decâ atât, săptămâna trecută au mai plecat câteva milioane către club, care nici aceștia nu au ajuns. EVIDENT. Partea spaniolă nu a putut furniza nici un fel de dovadă ca aceste viramente au fost într-adevăr inițiate.

A fost întrebat dacă are SWIFT-ul tranzacției sau nr de cont din care au fost virați. A spus că nu are așa ceva.

Plastic spus, pentru cei care au crezut că vine Moș Crăciun, surpriza a fost sosirea lui Grinch, care face tot posibilul să ne strice tuturor sărbătorile. (culmea este că Grinch a venit cu aceiași pantofi cu care a fost pe aici și în august. nu este nicio glumă)

NU LE VOM PERMITE SĂ FACĂ ASTA!

Spaniolii au revenit în birourile clubului pe o poziție de forță, pe care nu o vom accepta. Sperăm să își revizuiască atitudinea față de angajați, care în aceste momente sunt puși să dea explicații. Se forțează inclusiv repunerea în funcții a celor revocați din funcții în precedenta ședință a CA.
Se încearcă intimidarea angajaților români din club.

Care este scopul acestor pseudo-investitori? Probabil acela de a angaja clubul în alte și alte datorii în perioada imediat următoare.

Din nou afirmăm foarte clar, că NU VOM PERMITE AȘA CEVA.

DDB are în acest moment mai multe variante de lucru pe masă, urmând ca în urma discuțiilor cu juriștii să anunțăm pașii pe care îi vom urma.

Suporterii, angajații și toți cei care iubim Dinamo nu ne putem permite riscul de a aștepta să se întâmple DEZASTRUL.

DDB ESTE AICI ȘI NU VOM AVEA LINIȘTE PÂNĂ CÂND NU VOM LIMPEZI LUCRURILE!

ECHIPA ASTA NU SE VA DEZINTEGRA, AȘA CUM PARE CĂ SUNĂ PLANUL ACESTOR PERSONAJE”, promit cei din DDB.

Previous Cortacero a preluat TOTAL controlul clubului. Oamenii introduși în CA EXCLUSIV
Next ULUITOR Lider DDB, bătut de bodyguarzii lui Dinamo: "Am fost aruncat în cap"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *