Poveste incredibilă cu Hakim Abdallah


Hakim Abdallah (25 de ani) a fost prima achiziție a echipei Dinamo în perioada de transferuri. Clubul Dinamo a încheiat un acord cu atacantul din Madagascar, la fel cum a făcut și cu portughezul Goncalo și slovenul Golubovic. Odată ce va fi ridicată interdicția la transferuri – ceea ce ar trebui să se întâmple în zilele următoare – vor fi semnate și contractele.

În sezonul precedent, Hakim Abdallah a jucat la Excelsior Virton, însă echipa nu a reușit să se mențină și a fost retrogradată în liga a treia belgiană. Hakim a reușit să marcheze 4 goluri în 20 de meciuri în timpul sezonului regulat. În etapa play-out, el a înscris doar un gol în cele 11 meciuri disputate. Jucătorul a început sezonul 2023 într-o formă excelentă, reușind să înscrie trei goluri în primele două meciuri, însă apoi a prins din ce în ce mai puține apariții în echipă.

Hakim a explicat într-un interviu pentru GSP de ce a ales Dinamo și cum a primit semnale din partea destinului vizavi de această mutare: „Am avut și alte opțiuni, inclusiv din România, dar și din Belgia, din Franța. Am ales Dinamo fiindcă am văzut primul meci de baraj al lui Dinamo, cu FC Argeș, 6-1, am urmărit partida alături de un prieten, Felix Menn, care a fost în liga a doua din România, la Progresul Spartac.

Mi-a zis: «Trebuie să urmărești câteva meciuri din România, să vezi reacția fanilor, bla bla». A venit la mine acasă, am pus partida la TV. Am zis: «Wow!». Fanii au fost minunați. I-am spus amicului: «Ar fi minunat să ajung să joc acolo!».

Nu aveam nicio discuție cu Dinamo, iar după trei zile de la acest duel m-a sunat agentul meu și mi-a zis că cei de la Dinamo vor să aibă un zoom-call cu mine. E ciudat, de-abia văzusem meciul. Dinamo este un club mare, un loc bun să cresc, să-mi exprim calitățile. A fost mâna destinului! Jur.

Nerăbdător să joace pe Național Arena

„Adorm în fiecare seară foarte devreme, fiindcă vreau să fiu odihnit și pregătit pentru fotbal. Am văzut și acel meci de baraj, mi-aduc aminte cum urla crainicul stadionului după golurile lui Ghezali: «Lamineeeee».

De-abia aștept să ajung și eu acolo, să simt acea vibrație, sper că va fi momentul meu. Îmi imaginez după ce voi marca un gol, să pun palmele la urechi, privind galeria și să aud ce strigă. Să prind momentul. Vreau să simt! Voi juca într-o atmosferă fantastică, sunt foarte emoționat să fiu într-un asemenea club”.

Abdallah a avut un prim contact cu România, cu Bucureștiul, înainte de a ajunge în Slovenia:

„Știam că București e capitala României, și nu Budapesta. Acolo unde locuiesc, la Brest, am avut mulți amici români, jucam fotbal în copilărie. Băteam mingea pe maidan, după școală.

Un alt detaliu al destinului, ciudat, sunt mândru să port acest tricou al lui Dinamo acum. Bucureștiul e mare și prima impresie este că acolo sunt genul de oameni pe care ți i-ai dori ca vecini. Nu mi se pare un oraș chiar atât de obositor din punctul de vedere al traficului, am locuit în Paris. Și de acolo cunosc românii, am văzut atâția”.

Citește și:

Fosta iubire pasageră a lui Dan Bittman: „Nici nu se mai pune”

Previous Întălnire de ultima oră la Dinamo
Next Adnan Golubovic: „Pentru asta am acceptat”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *