Poveste FABULOASĂ a lui Dan Nistor. A spus totul la Digisport


Dan Nistor nu ezită niciodată să se mândrească cu faptul că este ”băiat de țară” și nu îi este rușine de trecutul său. El a povestit cum a ajuns la fotbal pentru Digisport.

”Eu, abia la 20 de ani am avut primul meu contract, la Liga a 3-a. Până atunci, am mai jucat în curtea școlii, și era o echipă acolo, la mine, la județ, în Liga a 5-a. Ne vedeam sâmbăta și jucam pe un mic și o bere. Nea Telu Stancu, la Mioveni, a fost primul meu antrenor cu care am făcut exerciții tactice, la Liga 2.
Dar, prima dată am făcut un antrenament la Liga 3, erau două pe zi. După primul, am dormit 4 ore la prânz, nu mai puteam să mai rezist. Nu eram învățat și eram la Liga 3. Apoi, încet-încet am început să învăț, a fost ok.

Cum am ajuns în fotbal? Am avut o finală de Cupa României pe județ, pe stadionul ”Nicolae Dobrin” din Pitești și acolo Benone Lazăr (n.r. – patronul echipei CS Mioveni) a venit la mine și a spus vrei să semnăm? Taică-miu mi-a spus că semnăm, dar nu pe cinci ani, știți cum sunt părinții. Apoi am plecat cu echipa în cantonament la Băile Herculane. ”Uite, mă tată, am plecat cu echipa în cantonament și trebuie să semnăm, pentru că altfel mă trimite acasă. Și asta a fost.

De copil mi-am dorit să mă fac fobalist, cine nu-și dorește asta? Chiar în perioada aceea eram, nu mi-e rușine s-o spun, că eu sunt un tip modest, de la țară, paznic la un hotel de la Rucăr, la mine acasă. Nașa mea de botez m-a ajutat să ajung acolo. A doua zi după ce am primit oferta de la Mioveni, m-am dus la ea, i-am cerut scuze că trebuie să plec de la hotel și chiar am întrebat-o ce părere are. Mi-a zis, da, de ce să nu încerci și a fost bine până la urmă.

Sunt foarte multe talente la țară, care nu se văd, care se pierd”, a mai spus Nistor, la Digi Sport.

-->
Previous Lovitura iernii pentru Dinamo. Un club din Spania s-a interesat de un jucător
Next Dan Nistor anunță FERM: ”Cu FCSB nu voi semna niciodată”. Unde vrea să joace în viitor

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *