Postarea lui Ciprian Marica care a creat astăzi mari controverse


Ciprian Marica l-a luat de curând pe Ionel Dănciulescu în staff-ul său pentru a readuce Farul pe prima scenă fotbalistică în următorii ani. Iar astăzi fostul dinamovist s-a concentrat pe alt lucru – referendumul național pentru definirea familiei. El îndeamnă lumea să meargă la vot printr-o postare pe pagina sa de Facebook, iar postarea a fost imediat criticată de unii dintre fanii acestuia de pe internet.

“Mergeţi la vot, trebuie să fim peste şase milioane ca să ne putem păstra familia tradiţională! Votează DA!”, a fost postarea fostului jucător de la FCSB şi Dinamo, iar acesta a fost luat imediat la ţintă.

“Credeam că ai mai multă minte”, “de astăzi îţi dau unfollow” sau “mai bine tăceai şi rămâneai la fotbal” sunt doar câteva din reacţiile apărute în urma mesajului postat de Marica, iar acesta s-a văzut nevoit să ofere unele precizări:

“Oameni buni, imi pare rău ca daţi o tenta politică atunci când comentaţi această postare. Ceea ce cred eu despre familie e dincolo de orice influenţă politica, de susţinerea unui partid sau altul. Asta cred eu despre familie, aşa am fost crescut, aşa am fost educat ca şi creştin ortodox.

Citește și:

Amenințări din tabăra Botoșaniului. Cum îi așteaptă moldovenii pe „câini”

Previous O informație ce poate bulversa pe unul dintre titulari! Ce planuri are clubul cu el
Next Rivalii au prins tupeu. Ce spun despre Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *