Posibilă destinație de top 3 pentru Miriuță! Revine ca adversar al ”câinilor”?


Vasile Miriuță a fost demis de la Dinamo după ce echipa n-a prins play-off-ul la finalul sezonului regulat, în locul său sosind Florin Bratu. ”Tati” a făcut o avancronică a meciului FCSB – CFR Cluj pentru fanatik.ro, vorbind apoi și despre situația sa.

”Am avut unele discuții în această perioadă, dar eu nu mai am voie să antrenez până la vară. Nu vă pot da numele formațiilor care mă doresc din Liga 1 pentru că nu ar fi normal. Echipele respective au antrenori și nu ar fi corect să vorbesc acum despre asta”, a comentat Miriuță, care ar vrea să se întoarcă la CFR Cluj! ”Acolo am petrecut clipe frumoase și de câte ori am lucrat în Gruia m-am dus cu inima deschisă. Știu că sunt apreciat, dar mă bucur că sunt apreciat de suporteri. Înseamnă că am făcut ceva pentru CFR Cluj, așa că n-am cum să spun ”niciodată” unei eventuale reveniri acolo. Dar să nu mai vorbim fiindcă s-ar interpreta. Mi-aș dori ca ardelenii să câștige campionatul”, a mai spus Miriuță.

Previous Nostalgic: ”Mi-e dor de derby-uri”. Ce mesaj dă ”Mitraliera” celor de la FCSB și CFR Cluj
Next Celor de la Sepsi le e frică de ”câini”. Iată dovada!

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *