Penedo și Katsikas fac daruri: Dinamo pe loc de play-off


În sfârșit, Dinamo bifează prima victorie a toamnei! Acest detaliu spune mult despre criza de rezultate în care a fost echipa din Ștefan cel Mare, care a învins în această seară pe Juventus Colentina (3-0). după o serie de 5 meciuri fără victorie. Iar ”câinii” au ajuns pe loc de play-off, înaintea a două confruntări cu FC Botoșani, revelația sezonului, și Viitorul, campioana en titre.

Succesul la care au asistat 1.616 spectatori pe stadion a fost unul obținut cu destul de multă suferință. Defensiva este cea care are meritele celor 3 puncte cu adevărat de aur. Penedo a parat excelent un penalty în minutul 39, la scorul de 0-0, blocând șutul lui Băjenaru, după un fault al lui Dudea asupra lui Ștefan. Evoluția portarului care va merge la Mondial a fost din nou la cel mai înalt nivel. Iar acest detaliu l-a îmbărbătat pe Katsikas să urce la două faze, la finele primei reprize și startul celei de-a doua. Grecul a reluat de două ori spre poarta lui Drăghia și a reușit o ”dublă”, care a adus liniștea la Dinamo. Tocmai el, unul dintre cei mai contestați jucători ai echipei în perioada de criză! Assist-urile i-au aparținut lui Salomao, care devine omul cu pasele decisive la Dinamo.

Revenit și el de la echipa națională, chiar dacă a ratat barajul pentru Mondiale, Adam Nemec a avut ghinion. Fie bara, fie paradele lui Drăghia l-au îndepărtat de situația de a-și trece numele printre marcatori, dar slovacul a fost extrem de util și-n defensivă. Și-a primit aplauze în momentul schimbării. Bokila nu s-a lipit de gol, însă a fost pasator la reușita lui Costache, care a liniștit meciul definitiv. Și Vasile Miriuță bifează primul său succes la Dinamo, la al patrulea meci ca antrenor, împotriva singurei echipe fără victorie din Liga 1!

DINAMO – JUVENTUS BUCUREȘTI 3-0  VIDEO /
Au marcat: Katsikas 44, 50, Costache 80
Băjenaru a ratat penalty în minutul 39! Vezi VIDEO aici!

Echipele de start:

Dinamo: Penedo – Romera, Dudea, Katsikas, St. Filip – Hanca, Anton, Mahlangu – Costache, Nemec, Salomao
Rezerve: Brănescu, Rivaldinho, Bokila, Oliva, Nascimento, R. Grigore, Corbu

 Juventus: Drăghia – Beţa, Walace, Benga, Ştefan – Bărbulescu, Mihăescu – Călinţaru, Băjenaru, C. Petre – Măzărache
Rezerve: Stoian, Zaharia, Morariu, Sesar, Carabela, Dzalamidze, Ţâră

Citește și:

Katsikas: ”Am tot exersat la antrenamente”

-->
Previous Surprize mari în echipa de start cu Juventus
Next Miriuță: ”M-au luat căldurile”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *