Peluza Cătălin Hîldan îi răspunde lui Prunea: ”Ce așteptăm noi”


Membrii Peluzei Cătălin Hîldan au avut o reacție oficială după incidentele de azi-noapte, când o parte dintre suporteri au oprit autocarul în apropiere de Balotești.

”PRALEA ȘI ȘIPREIU PRALIZANT

”Ne-am temut de ce era mai rău.” I-auzi Praleo! Păi înseamnă că avem ceva în comun. Și noi ne temem de ce e mai rău, adică de RETROGRADARE. Iar tu ești unul din principalii vinovați.
Mai ales că din informațiile pe care le avem, alungarea lui Rednic a fost complotată de tine împreună cu alți atârnache din club.
Voi i-ați băgat în cap lui Negoiță că Rednic are intenția să ducă echipa în Liga a 2-a pentru a o cumpăra mai ieftin. Hahahahaaaa!
L-ați prostit ușor pe Negoiță, dar cu noi e mai greu.

Dacă Negoiță l-a dat afară pe Rednic pe baza șopârlei voastre, n-ar trebui să te zboare (no ofense!) și pe tine, acum când ai dus echipa cu adevărat la retrogradare?

Ne-am lămurit bine de talentul tău de a-ți ascunde eșecul în spatele unor evenimente pe care le împingi în prim plan.
Te-ai folosit de momentul ”ambulanța” după meciul cu Craiova, la fel cum te folosești acum de momentul ”autocarul”.

Discursul tău de pirandă speriată care sună la 112 ne-a adus aminte de un personaj cu care ai câte ceva în comun… Aceeași clanță zgomotoasă, aceeași culoare a limbajului și a obrazului:

”Au ieșit sătenii cu familii, cu copii …și suporterii cu topoare, cu coase…”
”A venit cu 4 mașini taxi-maxi. A sărit să spargă geamuri. Nu le-am lăsat să intre. Era vreo 40 de inci. Am plâns, am zberat și am dat afară pe ei. A venit cu bățuri, cu cazmale, cu sape cu ce-o fi, cu topoare cu șiprei d-alea care se aruncă la ochi, d-alea de pralizant și curent care se bagă la ureche. Și copilu s-a leșinat de la șiprai.”

Florine, dar jucătorii ăia pe care i-ai adus tu de la ce s-au leșinat în halu’ ăsta?

Echipa merge prost din cauza leșinaților pe care i-ai adus tu, după ce i-ai dat afară pe toți cei aduși de Rednic. Aleargă pe teren de parcă și-au luat ”șiprei în ochi și curent în ureche”…
Singurii care mai știu ceva fotbal sunt cei care au supraviețuit epurării tale.

Acum ne anunți că aștepți următorul incident și chemi jandarmii, armata și pompierii să păzească echipa. Poate faci rost și de niște mascați pe care să-i așezi pe linia de 16 metri. Ar merge și un tun cu apă.

Dacă ai fost adus la Dinamo doar ca să cauți scandal și să te cerți cu suporterii, e foarte grav.
Nici rolul de tampon între suporteri și patron nu ți se potrivește. De obicei tamponul e ALB.

Iată ce așteptăm noi de la tine în momentul ăsta:
1. Să ieși în față și să-ți asumi dezastrul de la club. Cea mai elegantă asumare de felul ăsta se face prin DEMISIE.
2. Cere-ți scuze public celor pe care i-ai numit ”drogați, sălbatici, huligani.”
Nu-ți cerem să-ți retragi minciunile pentru că ne-ar lua prea multe zile.
3. Transmite-i lui Dușan Uhrin că nu lui i s-a strigat ”Demisia!” aseară, ci ție, lui Bălănel și grupului de sugative de la club.

Ziceai ceva de 9 puncte din 3 meciuri… Poate ne lași înainte să ajungem la 3 puncte din 9 meciuri.

Și dacă tot vrei să fii tampon, cred că știi unde trebuie să te duci…”, au scris liderii galeriei lui Dinamo pe facebook.

Citește și:

Prunea recunoaște incidentele de aseară: ”Nu credeam că pot trăi asta într-o țară europeană”

-->
Previous Prunea recunoaște incidentele de aseară: ”Nu credeam că pot trăi asta într-o țară europeană”
Next Ce pregătesc fanii lui Dinamo după ce echipa lor a ajuns ultima în clasament după 6 etape

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *