Pe ce stadion va evolua Dinamo în Liga 2


ProSport a aflat că oficialii lui Dinamo au obținut momentan doar verbal un acord pentru disputarea meciurilor din Liga 2 pe stadionul din Giurgiu.

Dinamo se află în căutarea unui stadion, pentru disputarea meciurilor din Liga 2, dar în București sunt șanse foarte mici ca acest lucru să se realizeze. Variantele arenelor din Cotroceni și din Colentina au picat, iar despre cea din urmă șefii lui Dinamo au aflat direct din ProSport răspunsul patronului Ionel Ciuclea.

Cu o zi înainte de declarațiile pe care patronul Ionel Ciuclea le-a făcut în ProSport, surse din cadrul clubului Daco Getica ne-au dezvăluit că o delegație a lui Dinamo ceruse permisiunea administratorului bazei din Colentina să o viziteze. Acest lucru s-a întâmplat, iar ulterior cei din Ștefan cel Mare urmau să primească un răspuns.

Iar șefii „câinilor” au fost anunțați de decizia luată de patronul celor de la Daco Getica prin intermediul ProSport. Însă, ProSport a aflat că până la urmă Dinamo a primit și un răspuns favorabil. Chiar dacă acesta este unul doar verbal, echipa din Ștefan cel Mare s-a înțeles pentru arena din Giurgiu.

Însă șefii din Ștefan cel Mare nu vor momentan să oficializeze acest acord, deoarece se speră ca până la urmă vor reuși să obțină acordul pentru arena Arcul de Triumf, deși soluția respectivă este greu de realizat. Conducătorii fostei formații din Liga 1 țin cont de părerea suporterilor din PCH, iar aceștia nu doresc ca Dinamo să părăsească Bucureștiul. Dar, în cazul în care într-un final nu se va găsi găsi nicio soluție în Capitală, atunci gruparea din Ștefan cel Mare va merge să își dispute partidele din Liga 2 pe stadionul din Giurgiu. Aceasta se pare că va fi cea mai bună soluție.

Citește și:

Mihali a plecat de la Dinamo. Îl urmează doi fotbaliști

-->
Previous Gigi Becali, revoltat: "Sunt niște interese”
Next Întâlnire între Zăvăleanu și Ionuț Popa

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.