Pe ce stadion celebru a fost afișat astăzi ”Vrem stadion fără pistă”


Dinamoviștii nu contenesc să surprindă prin inițiativele lor. Ei nu visează doar la un nou titlu, ci și la o arenă modernă, în locul stadionului de acum, care va fi mizerabil în zonele unde vor avea acces suporterii de rând deoarece nici până la această oră nimeni nu a binevoit să facă curățenie. 

Cu toate acestea, suporterii s-au implicat serios în această campania ”VREM STADION FĂRĂ PISTĂ”, prin coregrafiile și mesajele din ultima perioadă. Ba mai mult, în ziua partidei cu Astra, în care Dinamo poate lua titlul după 10 ani, fanii au avut o inițiativă inedită.

„Vrem stadion fără pistă”, este mesajul care a ajuns și lângă celebra arenă Wembley, din Londra. Pe acest stadion va avea loc și finala Cupei Angliei, dintre Arsenal și Chelsea. Super meciul va fi transmis de Digi Sport, sâmbătă, 27 mai, de la ora 19:30.

 Nicolae Badea, fostul președinte al Consiliului de Administrație de la Dinamo, a spus că este de acord cu propunerea celor de la CS Dinamo și că mai trebuie semnat doar un act adițional pentru ca totul să fie foarte clar, astfel încât, în Ștefan cel Mare, să se poată construi un nou stadion.

Previous Demici: ”Tamaș e dinamovist”
Next Cum poate ajunge Dinamo campioană diseară. Avem echipele de start

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *