Pe ce oficial a pus tunurile Bonetti


Dario Bonetti (61 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo, a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK de ziua lui de naștere. Italianul nu are de gând să renunțe la bani pe care îi are de primit de la Dinamo.

Dario Bonetti a vorbit în premieră pentru FANATIK despre banii pe care îi are de primit de la Dinamo, iar antrenorul italian nu este dispus să renunțe la niciun leu din această sumă.

„Încă nu am primit banii de la Dinamo, dar sper că până în septembrie se va rezolva totul. Acei bani sunt pentru munca mea. Trebuie să plătească, așa cum a spus Tribunalul! Subiect închis. E prima oară când vorbesc despre asta după un an de zile”.

Fostul antrenor al lui Dinamo a pus tunurile pe administratorul special al „câinilor”.

„În primul rând, cine l-a pus pe Zăvăleanu acolo? A schimbat patru antrenori și 50 de jucători! Asta e adevărata problemă la Dinamo, nu banii lui Dario Bonetti. Pentru că ei s-au folosit de mine! Am venit când nimeni nu voia să preia echipa. Te rog, te rog, s-au folosit de mine și nu am de gând să renunț la acest drept!”.

Dario Bonetti le transmite tuturor că e convins că ar fi reușit să salveze echipa de la retrogradare dacă ar fi rămas în continuare pe banca lui Dinamo.

„Când FIFA a ridicat interdicția la transferuri, m-au dat afară! Este foarte greu pentru mine să răspund la această întrebare, dar asta e situația reală. Problema este Răzvan Zăvăleanu, nu eu! Dacă rămâneam la Dinamo, echipa era și acum în prima ligă. Am mai spus-o și o repet. Era nevoie doar să aduc încă 3-4 jucători de valoare, pentru că aveam mai mult fotbaliști tineri și fără experiență”.

Dario Bonetti atrage atenția asupra felului în care Dinamo și-a tratat antrenorii și dă ca exemplu și modul în care a fost îndepărtat Mircea Rednic.

„Întrebarea este de fapt dacă Zăvăleanu și-a făcut treaba. A fost un dezastru financiar, dar și din punct de vedere tehnic. Foarte multă incompetență.

Același lucru s-a întâmplat și cu Mircea Rednic și își va primi și el banii. E ceva normal! Asta este meseria noastră. Cine a semnat contractele? Eu aveam în contract că pot să îmi aleg jucătorii și nu mi-au permis nimic. Ei au ales suma de bani cu care să fiu plătit, totul”.

Cu Bonetti, pe bancă Dinamo a pierdut cu 0-6 derby-ul cu FCSB, iar acest meci i-a fost fatal italianului.

„Echipa nu era atât de slabă, dar problema era experiența. Steaua a înscris cinci goluri din lovituri libere. A trebuit să plătesc pentru acest meci și înțeleg că rezultatul a fost dezastruos. Dar am jucat și în 10 oameni. Meciul a fost destul de echilibrat 11 contra 11. Totul s-a schimbat după eliminare. Acel rezultat de 0-6 a fost însă mincinos”.

Antrenorul în vârstă de 61 de ani consideră că suporterii lui Dinamo ar trebui să îi aducă reproșuri administratorului juridic al clubului.

„OK, fanii sunt supărați pe mine, dar ei trebuie să fie de fapt supărați pe Răzvan Zăvăleanu. Eu am stat doar 8 meciuri și am câștigat șase puncte. Apoi ce s-a întâmplat? Zăvăleanu este foarte, foarte incompetent! Și din punct de vedere financiar și cum a administrat partea tehnică. A fost un dezastru complet!”.

Bonetti a ținut să le mulțumească celor de la Dinamo pentru urările de ziua lui de naștere și a transmis un mesaj pentru suporteri.

„E o zi normală pentru mine. Nu-mi place să fac petrecere de ziua mea de naștere. Mă bucur dacă Dinamo mi-a urat „La mulți ani!”, însă eu nu stau pe rețelele sociale. Le mulțumesc pentru gest.

Le mulțumesc și suporterilor pentru urări, însă această zi mi-o petrec alături de familie și prieteni. Nu vreau să stau la telefon. Sunt două chestii diferite relația mea cu fanii lui Dinamo și cea cu clubul.

Vreau să fiu foarte clar! Una sunt fanii și alta e Dinamo! E diferit. Suporterii lui Dinamo au ca obiectiv Champions League. Pentru clubul Dinamo? Te rog, ei sunt retrogradați! Prăpastia este foarte mare între cele două! Fanii sunt de lăudat pentru felul în care susțin echipa și merită ca Dinamo să joace în Liga Campionilor. Ei sunt la acel nivel! Dar clubul… problema este cine conduce proiectul”, a declarat fostul antrenor al lui Dinamo, în exclusivitate pentru FANATIK.

Citește și:

1,6 lei pe zi locul de parcare în zona casei, în București, între orele 19:00-07:00

Previous Statisticile oficiale ale primului meci
Next Rezilieri de contract la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *