Fanii lui Dinamo nu au stat departe de probleme ucrainienilor, cei aflați în război cu Rusia. În urmă cu 2 săptămâni, PCH îndemna oamenii să îi ajută să doneze orice sumă de bani pentru a cumpăra cele necesare vecinilor noștri.
Ieri, PCH, cu suma strânsă de 10.000 lei a reușit să achiziționeze diverse produse de care ucrainienii ar putea avea nevoie, cum ar fi: atelă din material plastic, comprese sterile, gel calmant pentru arsuri etc. (foto cu întreaga listă de cumpărături în finalul articolului)
Comunicat PCH
„Există două mari greșeli pe care le putem face noi ca oameni.
Prima este aceea de a uita să fim oameni cu semenii aflați la greu, iar această greșeală se amplifică atunci când ajungem să căutăm motive pentru a nu ajuta.
A doua este aceea de a nu fi mulțumiți de ceea ce avem. Iar aici nu vorbim de ceea ce avem pe masă, în șifonier sau parcat în fața blocului, ci de ceea ce avem în viață, părinți, prieteni, frați, surori, un acoperiș sau alte lucruri pe care noi le luăm drept garantate.
Pentru a nu ajunge să facem și noi aceste greșeli, vă propun să facem o balanță, iar centrul acesteia să fie granița de la nord și să vedem cum se înclină.
La noi, cele mai mari probleme sunt prețul la motorină, aglomerația de pe Valea Prahovei și 3-1 cu Rapid. Sigur, e frustrant, dar n-am văzut ca măcar unul dintre noi să nu poată dormi din cauza asta. Dincolo de graniță, problemele sunt altele și includ plecarea din casa în care ai crescut, fără să știi când te mai întorci în ea și dacă o mai găsești întreagă, zgomotul obuzelor și frați, părinți sau prieteni pierduți pentru totdeauna. Acum vă las pe voi să analizați balanța.
Astfel, ca să nu ajungem să comitem vreuna dintre greșelile menționate, am decis să ne implicăm direct în ajutorarea băieților care acum au poate cel mai important meci al vieții lor, poate ultimul și unde sectorul oaspete se umple agresiv, deși cei veniți în deplasare nu au avut bilete. De fapt, nici meci nu au avut, l-au făcut singuri.
Prin acțiunea demarată în urmă cu 2 săptămâni, am reușit să achiziționăm o cantitate mare de produse de prim-ajutor, precum și alte accesorii necesare pe un front de război, astfel încât să îi putem susține pe cei care, chiar în acest moment, se luptă pentru libertate și pentru propria lor existență. Pentru noi, totul a costat peste 10.000 RON, dar pentru ei, războiul ăsta costă mai mult, costă vieți.
Mai multe de spus nu ar fi, nu pentru că am avea de ascuns ceva, ci pentru că trebuie să fim sinceri cu noi înșine și trebuie să recunoaștem că nu putem vorbi despre suferințele războiului din confortul fotoliilor noastre. Dar, în același timp, putem să dăm o mână de ajutor și asta am și făcut!
Toate produsele au ajuns în Ucraina, dar noi tot sperăm că băieții de acolo nu vor avea nevoie de ele și că tot acest coșmar se va termina cât mai repede.
Pe această cale, dorim să mulțumim tuturor celor care s-au implicat în această acțiune și să le arătam produsele achiziționate și sumele cheltuite. Mai departe nu avem decât să ne rugam pentru cei aflați la greu.” – se arată în comunicatul PCH.
Ce au cumpărat dinamoviștii
Citește și:
No Comment