Pariul staff-ului dinamovist pentru 2019


Dinamo a adus nu mai puțin de 12 jucători de când a venit Mircea Rednic, dar unul dintre ei este marele pariu al ”câinilor”. Simon Zenke a impresionat în amicale și mijlocașul ofensiv care s-a născut în Nigeria, dar s-a stabilit împreună cu familia în Franța. El a slăbit 5 kilograme de când a sosit la Dinamo.

”Zenke este fit, dar mai trebuie să slăbească un kilogram, un kilogram și jumătate. Arată din ce în ce mai bine, dar dacă ar mai da jos cum spuneam încă două kilograme ar arăta și mai bine. Oricum, el este lucrat, are o fibră senzațională pe el! A muncit destul de bine și eu cred că va aduce un plus valoare la echipă în partea a doua a campionatului.

A fost printre cei mai buni din amicale, dar eu vreau să mă bazez pe evoluțiile din meciurile oficiale. Spun asta pentru că în pregătire îți poți face anumite păreri despre jucători, dar să-l vedem pe Zenke când va evolua cu presiune, împotriva unor jucători de calitate. Dar, cum spuneam, noi avem încredere că el va fi una dintre surprizele anului”, a spus Ionel Dănciulescu, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”.

Ce spune Mircea Rednic despre Simon Zenke

”Zenke, noul rege al lui Dinamo? Încearcă, face eforturi, a jucat bine în amicale, are concurență, dacă e în formă o să joace. Eu cred că ar trebui să mai slăbească 1 kilogram, oricum e sub greutatea optimă, dar văd că i-a prins bine că a slăbit, că a zburdat pe teren”, a declarat Mircea Rednic zilele trecute.

Citește și:

Dorin Rotariu, aproape să se transfere. Unde poate merge fostul dinamovist

-->
Previous Un fost dinamovist explică ce are gând Rednic: ”Asta e important”
Next Ce spune Mircea Rednic despre umbra lui Borcea la Dinamo: ”Îl vom scoate”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *