Sfaturi pentru ”câini” de la cei care i-au învins


Dinamo a încheiat prost etapa a cincea, 0-2 la Iași, doar 3 puncte din 15 puse în joc în acest start de sezon. ”Câinii” au fost umiliți și de publicul din Copou, care a strigat de mai multe ori pe durata partidei ”B-ul, B-ul”. La final, elevii lui Mihai Teja, în frunte cu antrenorul, au deplâns soarta roș-albilor.

”Dinamo e într-o situație delicată, dar nu pot să mă bucur chiar dacă ne vom duela pentru play-off. N-am fost niciodată un fan al ”câinilor”, însă nu pot să-i urăsc, să le vreau răul și să îmi pară bine de ceea ce se întâmplă”, a comentat Ovidiu Horșia, mijlocașul de 18 ani care a marcat al doilea gol al partidei vineri seară.

”Dinamo este un brand puternic, cu siguranță își va reveni curând. Trece printr-o pasă proastă. Jucători de calitate au, depinde de ei cum vor reuși să parcurgă o perioadă neagră. Noi nu am vrut să-i umilim, ci doar să învingem”, a spus căpitanul moldovenilor, Cosmin Frăsinescu. ”Dinamo e obligată de istorie să revină, trebuie să se unească toți de acolo, cu suporterii, să fie bine din nou”, a completat Mihai Teja, fost antrenor la Dinamo în 2015.

”Îmi pare rău de ce se întâmplă la Dinamo, a însemnat un capitol foarte important din viața mea, îmi doresc pentru fotbalul românesc ca grupările de tradiție să fie în frunte. „Câinii” să se unească, împreună vor fi puternici”, a spus și Andrei Cristea, care a devenit golgeter al Ligii 1 în 2010 ca și atacant al lui Dinamo.

-->
Previous Se sfâșie între ei! De la ce s-au certat Bălănescu cu Prunea
Next OFICIAL Neagoe a reziliat. Cine va fi antrenor

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *