Pablo Cortacero, întâlnire cu suporterii din DDB. Subiectele dezbătute


Pablo Cortacero n-are timp nici să respire în România. Are de pus la punct până la finalul săptămânii mai multe lucruri pentru a se putea întoarce în Spania după derby-ul cu FCSB. Noul patron al lui Dinamo se va întâlni în această seară cu suporterii care conduc program DDB.

Prosport anunță că una dintre temele pe care le va discuta Pablo Cortacero cu suporterii este reprezentată de felul în care va continua implicarea fanilor în viața clubului. Patronul lui Dinamo plănuiește să facă majorare de capital și, automat, numărul acțiunilor suporterilor va scădea.

O altă problemă pe care Cortacero vrea s-o discute cu suporterii este legată de organigrama clubului, deoarece Bogdan Bălănescu nu va mai fi director general, iar Marius Iorga, șeful scouterilor, deși este unul dintre preferații noii conduceri, nu este agreat de fani.

De partea cealaltă, fanii sunt foarte interesați să afle sursa finanțării a noilor patroni. Aceștia au cerut, în urma cu ceva timp, acte care să dovedească proveniența banilor. Rămâne de văzut dacă Cortacero va proba în fața ultrașilor sursa banilor sau nu.

Este important de menționat că suporterii acționari de la Dinamo au scăpat clubul de faliment și au virat în canturile formației bucureștene, până acum, aproximativ 500.000 de euro.

Citește și:

Eveniment important mâine la Săftica. Numele celor prezentați

Previous Eveniment important mâine la Săftica. Numele celor prezentați
Next Pablo Cortacero, lovitură de imagine reușită astăzi. Consilier important în România EXCLUSIV

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *