Pablo Cortacero chiar se întoarce. Motivul călătoriei


Pablo Cortacero se întoarce în România după aproape luni de când practic a lăsat clubul în mâinile suporterilor pentru că nu a reușit să facă rost de bani pentru a investi în club, iar fanii au reușit să preia conducerea.

Pablo Cortacero, 42 de ani, are bagajele făcute să vină săptămâna viitoare la București, în tentativa de a se instala din nou, oficial, în fruntea clubului din Ștefan cel Mare, al cărui acționar majoritar este, de către Tribunalul București, pe 18 martie.

Nu se ştie ce se va întâmpla dacă Don Pablo va fi repus în drepturi, întrucât bani să susțină financiar Dinamo nu a găsit, iar liderii DDB au amenințat cu o reacție de proporții în cazul în care Cortacero va reveni pe postul de președinte al CA. În acest moment, Constantin Eftimescu ocupă această funcție, având și drept de semnătură la contracte și în relația cu băncile.

În timp ce suporterii strâng ultimele sute de mii de euro pentru licența sportivă și pentru Europa, Cortacero a ieșit iarăși la lumină. Fie că a dialogat cu Ciprian Marica, interesându-se din nou de sediul acestuia din Calea Dorobanților, fie că a transmis diverșilor săi cunoscuți de la București iminenta sa revenire, scrie GSP.

Citește și:

O capodoperă a lui Nicolae Tonitza scoasă la licitație

-->
Previous Claudiu Niculescu despre Dinamo: ”Ei știu”
Next Cortacero, contrat dur: ”De asta vine”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *