Lamine Ghezali a fost unul dintre oamenii de bază anul trecut, dar anul acesta nu se regăsește. Fotbalistul care a cunoscut cea mai mare cădere este francezul Lamine Ghezali.
Extrema de 24 de ani a avut o primăvară de vis, iar golurile sale, în special în meciurile importante, au readus Dinamo pe prima scenă. În schimb, și din cauza unor probleme medicale ce nu i-au dat pace, Ghezali a avut prestații lamentabile în Liga 1.
În prezent, tehnicianul speră ca Lamine să redevină curând cel ce trăgea echipa după el și impresiona prin jocul său ofensiv, scrie gsp.ro.
„Ghezali este recuperat 100%. Am avut răbdare cu el, avem în continuare. Acum, este la un nivel superior, Liga 1, intensitățile sunt mai mari, trebuie să avem încredere în el, este un jucător tânăr, care are potențial.
Trebuie să îl ajutăm, să îi dăm soluții noi. Venim din liga a doua, nu am câștigat en-fanfare, trece prin același proces lent, de adaptare la Liga I. Așa se întâmplă și cu mine. Am zis că avem nevoie de 6 luni, toată lumea întreba de obiectiv, este mult mai greu față de începutul de anul trecut.
Multe schimbări, schimbări de ierarhie, în plan tactic, jucători noi, toate lucrurile noi au nevoie de timp pentru a se sedimenta. Eu cred că avem nevoie de 6 luni să construim o echipă competitivă, pentru a emite pretenții. Eu cred că suntem pe drumul bun”, a comentat Ovidiu Burcă.
Citește și:
Se face aeroport internațional în sudul Capitalei: Sectorul 4 a dat „verde” pentru o asociere
No Comment