Conform site-ului oficial al clubului Dinamo, în funcția de șef al Centrului de Copii și Juniori de la Dinamo este, în acest moment, Marian Bondrea, fost tehnician în „Groapă” în 1996.
Contactat de Playsport.ro, Marian Bondrea a declarat că totul se află la nivel de discuții, prioritar fiind, pentru acest sfârșit de sezon, salvarea echipei de la retrogradare. Formația din „Groapă” se poate folosi de experiența și licența lui Marian Bondrea pentru a trece, cu bine, de actele necesare pentru a evolua și sezonul viitor în Liga 1, în cazul în care se impune la baraj.
„Deocamdată nu m-am întors la Dinamo. Sunt niște discuții legate de licența pe care trebuie s-o obțină. În continuare, nu sunt detaliile clare. A rămas să mai discutăm. Vă dați seama că în acest moment, prioritară este rămânerea în prima ligă. Toată atenția este canalizată în această direcție.”
Pe de altă parte, de numele lui Marian Bondrea se pot lega mai multe beneficii. Din informațiile Playsport.ro, pe lângă licența pentru academie, fostul jucător de la Universitatea Craiova și Electroputere administrează baza „IMGB”.
Situată la marginea Bucureștiului, în cartierul Berceni, locația a fost folosită, în trecut, de Rapid București și Astra iar, de fiecare dată când CFR Cluj se deplasează în Capitală, este închiriată.
Facilitățile acesteia includ un teren de iarbă, un hotel care beneficiază de sală de forță și săli de recuperare. Există, astfel, posibilitatea ca juniorii lui Dinamo să ajungă „vecini” cu cei ai FCSB-ului, ținând cont că baza de pregătire a echipei lui Gigi Becali se află la mai puțin de 1 kilometru distanță de IMGB.
Citește și:
No Comment