O parte din problemele sportive pe care le înfrunta jucătorii sunt puse, de antrenorul Ovidiu Burcă, pe seama unei pregătiri fizice slabe în vară.
În acest sens, conform Playsport, staff-ul antrenorului de 42 de ani a fost completat, în luna august, cu un preparator fizic. În plus, conform surselor Playsport.ro, membrii DDB au investit aproximativ 5000 de euro pentru o aparatură de la Catapult care monitorizează parametrii jucătorilor. Un astfel de aparat a mai fost folosit de „câini” în vremea în care, director sportiv în „Ștefan cel Mare” era Mario Niculae.
Dinamo a obținut doar două victorii în acest sezon al eșalonului secund, ambele la limită, 1-0 cu Progresul Spartac și 1-0 cu Concordia Chiajna.
Ovidiu Burcă s-a arătat nemulțumit de pregătirea fizică a jucătorilor. Ba chiar și Vlad Iacob, administratorul special, a subliniat acest aspect.
Pregătirea fizică, în opinia staffului actual, putea fi mai bună. Încercăm să remediem aceste probleme, trebuie să recuperăm.”, declarat Vlad Iacob pentru Radio Dinamo 1948, după meciul cu Spartac.
În acest sens, suporterii din DDB nu au stat cu mâinile în sân. Aceștia au efectuat o investiție de aproximativ 5000 de euro pentru un sistem de monitorizare a parametrilor jucătorilor. Aparatul de la Catapult a fost predat clubului prin Asociația „Peluza Cătălin Hîldan”.
Este, de altfel, prima acțiune pe care o face Programul „DoarDinamoBucurești” în mandatul noului președinte, Eduard Ziriakus-Galan.
Citește și:
No Comment