O nouă datorie de 537.500 de euro pe capul dinamoviștilor: ”Nu am ce să negociez”


Spaniolii aduși de Pablo Cortacero și Rufo Collado își cer drepturile salariale chiar dacă au părăsit Dinamo din decembrie. Abdoulaye Ba, Borja Vallea și Alex Gonzales s-au înțeles cu DDB pentru a pleca fără mari pretenții financiare, dar portarul Rene Hinojo nu fost de înduplecat.

Fanatik.ro a scris că portarul își cere drepturile salariale până la finalul contractului, adică 537.5000 de euro: ”Aștept cât e nevoie, mă plătiți când puteți… Nu mă grăbesc, am ce mânca… Puteți să-mi dați și 2000 de euro pe lună tot restul vieții, că nu mă supăr… Oricum, îmi voi recupera banii de la Dinamo, mai devreme sau mai târziu”, a fost mesajul transmis de Rene Hinojo, conform sursei citate.

De asemenea, Aleix Garcia s-a înțeles cu Pablo Cortacero pentru a-i plăti 3 salarii restante, adică aproximativ 90.000 de euro, dar din informațiile noastre acești bani au fost promiși în cazul în care ajung banii din mărirea de capital. Și acum aceștia nu au ajuns, ar putea fi o nouă datorie pe care DDB-ul va trebui să o achite.

Citește și:

Astra Giurgiu-Dinamo. Echipele probabile și cotele Betano

Previous Schimbare de conducere înainte de meciul cu Astra
Next O nouă veste bună dinspre DDB: ”Vom intra în istorie! Va fi o surpriză frumoasă.”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *