O legendă dinamovistă iese la atac: „Ce treabă are Mureșan cu Dinamo?”


O posibilă revenire a lui Mircea Rednic la Dinamo Bucureşti, acolo unde e dorit de conducere, ar putea reprezenta un plus pe mai multe planuri.

Rednic ar putea accepta un salariu mai mic faţă de pretenţiile sale, aşa cum a mai făcut şi în precedentele mandate. De asemenea, ar putea oferi, din nou, bonusuri de performanţă către jucători din propriul buzunar, o veste care i-ar aduce pe fotbalişti în culmea fericirii, într-o perioadă grea în care sunt cu moralul la pământ şi cu salariile plafonate, în urma deciziei luate la finalul sezonului trecut.

Giani Kiriţă e conştient că Mircea Rednic s-ar putea implica, ar putea fi mai mult decât un antrenor şi chiar ar contribui financiar.

„Dacă îmi spunea că totul merge atât de prost, nu credeam, pentru că noi, în generaţia noastră, am jucat, am avut stabilitate, am avut jucători, am avut antrenor, am avut o banca dinamovistă şi asta îi lipseşte lui Dinamo acum. Şi investitori, pe care acum toată lumea îi regretă.

Mircea Rednic este o soluţie pentru Dinamo, pentru că el a ajutat Dinamo şi e un om care poate să vină să facă treabă la Dinamo, dar aşa cum vrea el. Trebuie să îi dai frâiele, să-i dai hăţurile alea în mâna să preia echipa, să-i dai şi timp. Eu am încredere în el, da. O să vină şi financiar, ştie să motiveze jucătorii, dar am spus-o. Îi trebuie timp. Echipa e derutată, nu are moral şi trebuie să vină antrenorul ăla de care are nevoie Dinamo, doar că trebuie şi cineva pe banca să reprezinte Dinamo, galeria să fie reprezentată de Dinamo.”

„Ce treabă are Iuliu Mureșan cu Dinamo?”

Structura asta a lui Dinamo trebuie să includă jucători care au jucat la Dinamo şi ar trebui ca galeria să fie reprezentată prin ei. De ce toţi jucătorii care au fost la Dinamo au fost îndepărtaţi? De ce nu vor să-i aducă? De ce nu vor să facă un proiect în care să fie reprezentaţi jucătorii lui Dinamo? Iuliu Mureşan ce treaba are cu Dinamo? El, săracul, a venit să ajute Dinamo, dar n-are nicio treaba cu Dinamo să fim serioşi, e un om de fotbal”, a spus fostul căpitan al alb-roşiilor pentru Telekom Sport.

Varianta venirii lui Mircea Rednic a fost comentată şi de Marius Niculae: „Nea Mircea are ceva timp… Ultima oară a fost la Viitorul. Întotdeauna a vrut să antreneze Dinamo, n-ar fi la prima revenire, nu? Dacă vine să antreneze, să o facă bine şi să scoată Dinamo din acesta situaţie”, a spus fostul atacant al lui Dinamo Bucureşti.

Citește și:

Liviu Dragnea a explicat din ce trăiește: ”Cu ce câștigă Irina, cu ce câștig eu, cu ce mă ajută copiii”

-->
Previous Ce găseşte la Dinamo următorul antrenor
Next De ce a picat nocturna în timpul meciului

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *