Noul preparator fizic al lui Dinamo, Andrei Antoce, a oferit un interviu în GSP în care a povestit cum și-a început cariera de preparator la o vârstă fragedă, dar și cel fel de relație are cu elevii săi.
– Preparator fizic la 26 de ani. Plusuri, minusuri?
– E un avantaj pentru mine că sunt tânăr. Generațiile sunt într-o continuă mișcare. Am fost și profesor de educație fizică, am lucrat și ca asistent universitar, deci am avut de-a face cu studenți, copii. A fost greu până când am înțeles acest fenomen. Am început de la copii și juniori, am fost la Liga 3 și am prins experiență în timp.
– Începutul?
– La Poli Iași, la centrul de copii și juniori, apoi m-a cooptat la echipa mare a lui Poli Cezar Honceriu, preparatorul fizic principal. Înainte de a ajunge la echipa mare însă am fost și la Știința Miroslava. Foarte utile aceste perioade pentru a căpăta experiență.
– Ce tip de preparator fizic ești? Încerci un autoportret?
– Pe scurt: sunt primul la stadion, plec ultimul! În glumă, colegii mai râd de mine din acest motiv. Ce-i drept, nu am familie, altfel mi-ar fi fost mai dificil să mă împart.
– Relația cu jucătorii cum o gestionezi?
– Din punctul meu de vedere, ca preparator fizic e foarte greu să fii pe placul jucătorilor. Însă consider că am reușit. Am rămas în relații bune cu aproape toți fotbaliștii cu care am lucrat, am fost tot timpul respectat, nu am avut probleme. Nu am întâmpinat probleme de autoritate. Am lucrat și cu jucători de peste 35 de ani, sunt călit. Chiar glumeam cu un fotbalist la un moment dat, îmi spunea că are mai multe cantonamente decât am eu ani de viață.
– Trebuie să te impui totuși.
– Într-adevăr, sunt prietenul lor, dar și dușmanul lor în același timp (n.r. – râde). Le explic că fără efort, fără partea dificilă a fotbalului, nu avem cum să reușim! Antrenamentele nu le fac pentru mine, ci pentru obiectivul comun al echipei, să evite accidentările… În fotbalul modern, e nevoie de rezistență, forță, e un fotbal combinat, nu mai sunt de ajuns doar tehnica sau tactica.
Majoritatea jucătorilor pe care i-am pregătit în carieră m-au impresionat, fac multe sacrificii, părțile astea nu se văd, nu sunt mediatizate atât de mult. Sunt plecați mereu, lasă acasă familii, copii. Plouă, ninge, tu trebuie să fii pe teren, să te antrenezi. Nu e ușor. Ține foarte mult de psihic. Ești puternic, ai o șansă să reușești!
Andrei Antoce, preparator fizic Dinamo
Citește și:
No Comment