Noi informații despre dinamovista care are nevoie de sânge. ÎI PUTEM SALVA VIAȚA!


Așa cum am scris săptămâna trecută, o dinamovistă are mare nevoie de ajutorul nostru. Ajutorul primit a funcționat în primă fază, iar medicii erau optimiști în ceea ce privește șansele ca ea să supraviețuiască. După o perioadă în care ea a fost conștientă și stabilă, cu ajutorul tuturor celor care au donat sânge și au transmis mesajul mai departe, Mihaela traversează un nou moment de cumpănă. Tânăra fană a echipei Dinamo a fost din nou sedată, după apariția unor complicații, iar pentru a rămâne în viață are nevoie din nou de trombocite. Donează sânge și îi poți salva viața!

Povestea Mihaelei

Dacă în cazul lui Dan Cucu toți suporterii s-au unit și i-au redat pofta de viață, de data aceasta o femeie are nevoie de o mână întinsă. Ştefan Elena-Mihaela a fost diagnosticată cu limfom hodkin IIIB cu screloza nodulară şi este internată la spitalul Fundeni pe secţia transplant medular – haplotransplant de celule stem donator 50% şi are nevoie URGENT de TROMBOCITE – grupa A2 negativ cel mult A2 pozitiv. De precizat că şi cei care au alte grupe de sânge pot dona, iar cei de la spital vor face schimbul si vor utiliza sangele la alte cazuri, iar pentru Mihaela vor aduce grupa de care are ea nevoie.
Cei de la centru de donare au rămas fără trombocite grupa ei. Are nevoie urgenta de trombocite grupa ei, care pot fi extrase doar din sânge grupa A2. Cei care vor dona, sunt rugati sa specifice numele, spitalul si secţia unde este internată.

Se poate dona asemanator ca o donare de sange clasica. Mihaela Elena Stefan a ajuns la Terapie Intensiva la Spitalul Fundeni în comă indusă. Se află conectată la aparate în urma unui transplant de celule stem varianta pentru vindecare Sindrom Hodkin gradul 3B. În urma transplantului corpul ei nu va produce trombocite o perioadă de timp. Viaţa ei depinde de aceste trombocite. SPECIFICAŢI NUMELE PENTRU CINE SE FACE DONAREA şi SPITALUL atunci când mergeţi la centrul de donare!

-->
Previous Ca la Dinamo, la nimeni! Ce-i așteaptă pe ”câini” din mai: ”Începe calvarul”
Next Doi dinamoviști au pus umărul la victoria ENTUZIASMANTĂ cu Serbia!

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *