Steliano Filip este hotărât să nu mai joace pentru Dinamo, club despre care spune că va avea de pierdut din punct de vedere financiar dacă nu îi va permite să plece.
Intrat în direct în cadrul ProSport Live, Steliano Filip spune că decizia sa de a nu mai juca pentru Dinamo este definitivă.
„Situația e la fel cum o știți și voi, complicată, pentru că într-adevăr atât domnul Mureșan, cât și Mister (n.red. – antrenorul Flavius Stoican) au înțeles că nu mai pot continua. Nu sunt chiar atât de simple lucrurile, pentru că nu doar domnul Mureșan poate să decidă. Mai mult ca sigur, e vorba și despre domnul Zăvăleanu.
Eu îmi respect contractul, pentru că mă prezint la antrenament. Acum am și o contractură la picior, nu prea îmi permite să mă antrenez, dar nu e un orgoliu. Efectiv, nu mai pot continua. O să stau să aștept. Dacă Dinamo își permite să mă plătească până la vară sau un an și jumătate cât mai am contract, este decizia lor. Dar, eu nu mai pot continua.
Mie nu îmi este frică de nimeni, dar s-au adunat mai multe, și cu suporterii, și în perioada cu fostul antrenor când eram al nimănui și atunci nu mai era nevoie de mine. Veneam pe la Săftica, pierdeam două ore ca să treacă timpul să fac act de prezență. M-am simțit umilit și de asta sunt foarte dezamăgit, pentru că, ok, să zicem că suporterii nu toți și-au dorit sau își doresc să plec eu, dar atunci era aceeași conducere. Da, iau în considerare să nu joc până la vară, pentru că nu vreau să încurc. Îmi respect colegii, îmi respect antrenorul și din respect pentru ei nu mă duc la antrenament ca să fac caterincă sau să fac act de prezență. Nu vreau să îi încurc. Nu e orgoliu. Nu mai pot, nu mai pot”, a spus Steliano Filip, la ProSport Live.
Citește și:
Klaus Iohannis, după ședința CSAT: ”Trebuie să fim pregătiți pentru orice”
No Comment