Nistor trage concluziile. Căpitanul a tras un semnal de alarmă și a spus la ce trebuie să se aștepte fanii de acum înainte


Dan Nistor a fost din nou cel mai bun om al roș-albilor. Doar că decarul dinamoviștilor nu e numai el pe teren. A contribuit la golul lui Montini, n-a fost de ajuns. Dan a ieșit primul la interviurile de după meci și-a încercat să-și păstreze calmul.

”Din păcate s-a terminat, nu mai avem nicio șansă. Nu cred că meritam să pierdem. Știam că Botoșaniul joacă pe contraatac, că nu trebuie să le oferim spații adversarilor. Trebuie să ridicăm capul din pământ și să construim pentru sezonul viitor. Au fost făcute greșeli la începutul anului, nu mai vorbim acum, nu mai dezgropăm morții. E puțin pentru istoria lui Dinamo, să jucăm iar în play-out. O să ne ridicăm de pe locul 11, dar mai sus de 7… Eu zic că veți vedea alt Dinamo. Eu zic că și-n acest meci s-a văzut altceva. Și dacă am fi câștigat azi, era greu să prindem play-off-ul. Să vedem cine mai vine, cine va mai pleca”, a comentat căpitanul la Digisport.

Citește și:

Primele cuvinte ale lui Rednic după înfrângere. Cum explică meciul

-->
Previous La revedere, play-off! Cum s-a spulberat visul frumos al ”câinilor” și cine sunt vinovații
Next Primele cuvinte ale lui Rednic după înfrângere. Cum explică meciul și care e obiectivul imediat

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *