Andrei Nicolescu își propune să ducă Dinamo la un alt nivel, iar FANATIK a aflat că este în negocieri pentru un parteneriat de excepție cu o echipă din Statele Unite.
Dinamo traversează un sezon excelent pe plan intern și a obținut calificarea în play-off-ul din SuperLiga, iar veștile bune continuă. „Roș-albii” urmează să anunțe oficial un parteneriat cu o echipă din Statele Unite.
„E o chestiune care ține mai mult de viitor. Cei de la Supreme vor încheia un parteneriat și cu o universitate din zona Florida, universitate care foarte posibil de anul viitor își va face echipă profesionistă și vor activa în liga a doua.
Atunci ne putem gândi și la a aduce jucători de acolo. Cert este că peste un an-doi vrem să efectuăm și un cantonament în SUA! Ar fi o experiență interesantă să avem meciuri amicale acolo cu formații din zona America de Nord, care practică un fotbal de alt tip”, a declarat Andrei Nicolescu pentru FANATIK.
Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a confirmat oficial, printr-o postare pe rețelele sociale, parteneriatul dintre Dinamo și Supreme FC, una dintre cele mai puternice academii din statul american Florida.
„Supreme FC este vârful absolut în fotbalul juvenil din Florida de Sud. Suntem mândri de dedicarea noastră de neclintit când vine vorba de cultivarea și perfecționarea abilităților tinerilor sportivi, nu doar pe teren, ci și în toate aspectele vieții lor. Cu un staff foarte priceput și pasionat, ne asigurăm că jucătorii noștri primesc tot ce e mai bun când vine vorba de antrenamente, pentru a garanta creșterea și succesul lor” este descrierea celor de la Supreme FC pe site-ul oficial al grupării.
Citește și:
No Comment