Nicolae Badea dă vina pe CS Dinamo că nu se face stadionul


ACS FC Dinamo, societatea patronată de Nicolae Badea, a reacționat printr-un comunicat după ce Ministerul de Interne i-a dat un termen limită pentru a ajunge la un acord cu privire la modernizarea stadionului din „Ștefan cel Mare”.

„Pentru informarea publică, Asociaţia “Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo Bucureşti” (AFC Dinamo – constituită în anul 1994), în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective, entitate de drept privat, neguvernamental şi non-profit, precizează următoarele:

1. AFC Dinamo nu este societate comercială, este o asociaţie fără scop patrimonial, non profit, ca urmare orice confuzie indusă în spaţiul public care să sugereze altceva fiind deliberată şi de rea-credinţă. AFC Dinamo este acţionar minoritar al S.C. Dinamo 1948 S.A., deţinătoarea echipei de fotbal„Dinamo Bucureşti’.

2. Între AFC Dinamo şi Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti (CS Dinamo, structura aparţinând Ministerului Afacerilor Inteme) există în vigoare un contract de asociere, care nu modifică, nu înlătură şi nu diminuează dreptul de proprietate al statului asupra Stadionului „Dinamo”, ci presupune administrarea în comun a acestuia şi a unor construcţii anexe. Tentativa CS Dinamo de a rezilia acest contract a fost respinsă irevocabil de instanţa de judecată, neputându-se face dovadă unui drept ori a unui interes legitim.

3. AFC Dinamo a propus suspendarea contractului de asociere cu privire la toate bunurile identificate de CS Dinamo că fiind vizate de proiectul de modernizare a stadionului „Dinamo” şi retragerea acestora din asociere pe durata investiţiei. Această propunere permite transferul stadionului „Dinamo” către Compania Naţională de Investiţii şi a imobilele conexe, libere de orice sarcini şi realizarea investiţiei de modernizare, în condiţiile legii.

4. CS Dinamo nu doreşte realizarea investiţiei de modernizare a stadionului, ci rezilierea contractului de asociere, din considerente obscure şi nelegitime. De altfel, CS Dinamo, deşi solicită îndeplinirea obligaţiilor contractuale ale asociaţiei noastre, blochează nelegal şi nejustificat, de mai mult timp, exercitarea drepturilor AFC Dinamo prevăzute în contractul de asociere.

5. AFC Dinamo nu poate acceptă rezilierea contractului de asociere din două motive:

– suspendarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale şi retragerea temporară a bunurilor imobile stabilite sunt suficiente, din punct de vedere legal, pentru a permite transferul stadionului „Dinamo” către Compania Naţională de Investiţii SĂ pentru realizarea investiţiei de modernizare, rezilierea (desfiinţarea) contractului de asociere nefiind necesară pentru aceasta, fapt confirmat atât de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cât şi de cei at C.N.I.-S.A., fiind de domeniul evidenţei pentru orice persoană cu minime cunoştinţe juridice; CNI SA nu emite pretenţii cu privire la caracterul temporar sau definitiv al lipsei de sarcini, nu pune condiţii privind acte sau fapte juridice viitoare, singura condiţie legală fiind aceea ca pe durata realizării investiţiei, respectiv, pe durata cât imobilul se află în gestiunea sa, asupra acestuia să nu existe sarcini;

-AFC Dinamo se află în insolvenţă şi renunţarea, în aceste condiţii, la o potenţială sursă de venituri, atrage răspunderea personală a administratorilor asociaţiei, creditorii (în primul rând bugetul de stat) hind lipsiţi de posibilitatea recuperării debitelor printr-un plan de reorganizare. Culpa CS Dinamo, care împiedică deliberat AFC Dinamo să obţină veniturile rezultate din asociere, nu exonerează administratorii asociaţiei de răspundere juridică în faţă creditorilor, chiar dacă AFC DINAMO ESTE O ENTITATE JURIDICĂ NON-PROFIT.

6. Reprezentanţii CS Dinamo şi ai Ministerului Afacerilor Interne se comportă ca şi cum proprietatea privată a statului Ie aparţine personal, introducând în raporturile juridice cu AFC Dinamo considerente personale şi raţiuni subiective, lipsite de orice legitimitate.

7. Invitaţia publică, adresată AFC Dinamo, de ministrul afacerilor inteme este lipsită de seriozitate, în condiţiile în care CS Dinamo vrea să impună cu presiune publică şi acţiuni de forţă ceea ce nu a reuşit prin instanţa de judecătă şi refuză orice dialog constructiv. Precizăm că obiectul negocierilor contractuale şi constituie soluţia juridică pentru realizarea investiţiei de modernizare a stadionului ,.Dinamo” şi nu rezilierea contractului de asociere dintre AFC Dinamo şi CS Dinamo.

8. Din punct de vedere legal, dacă propunerea AFC Dinamo de act adiţional la Contractul de asociere este acceptată de CS Dinamo:

– stadionul „Dinamo” poate fi cedat Compacter Naţionale de Investiţii S.A. pentru realizarea investiţiei de modernizare, fiind înlăturate orice impedimente legale;
-niciun drept ori interes legitim şi niciun bun aparţinând statului, Ministerului Afacerilor Inteme sau CS Dinamo nu este diminuat sau vatămat în vreun alt mod”

9. AFC Dinamo răspunde public solicitării ministrului afacerilor interne, înainte de termenul fixat, 26 mai 2017, şi, la rândul său, solicită fixarea unei întâlniri cu loc, dată şi oră precis determinate, între reprezentanţi M.A.I. şi ai AFC Dinamo, în vederea identificării unei soluţii legale.

Asociaţia Fotbal Club „Dinamo Bucureşti” doreşte realizarea investiţiei de modernizare a stadionului „Dinamo” care să aibă ca rezultat un stadion de fotbal, fără facilităţi pentru alte sporturi, prin investiţia Companiei Naţionale Investiţii CNI-SA”, se arată în comunicatul ASC Dinamo.

-->
Previous Propuneri de noi contracte pentru doi jucători importanți. Ce șanse sunt
Next Dinamo Under 17 joacă finala Cupei României vineri la Voluntari

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *