Nicolae Badea are probleme mari


Probleme mari pentru un fost acționar important al lui Dinamo. Tribunalul București a dispus începerea judecății pentru Nicolae Badea (74 de ani), fost finanțator la Dinamo, într-un dosar cu fonduri europene. Alături de acesta va fi judecată și Mihaela Carmen Mirea, managerul financiar al proiectului, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate.

„Solutia pe scurt: În baza art. 345 alin. 1 şi art. 346 alin. 2 C.p.p. respinge ca nefondate cererile şi excepţiile formulate în procedura de cameră preliminară în prezenta cauză. Constată legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei cu rechizitoriu în dosarul nr. 492/P/2018 al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie prin care au fost trimişi în judecată inculpaţii BADEA NICOLAE şi MIREA MIHAELA CARMEN.

În baza art. 346 alin. 2 C.p.p. dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii BADEA NICOLAE şi MIREA MIHAELA CARMEN pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, conform încadrării expuse în rechizitoriul mai sus menţionat. În baza art. 347 alin. 1 C.p.p. o copie a prezentei încheieri se comunică de îndată procurorului şi inculpaţilor BADEA NICOLAE şi MIREA MIHAELA CARMEN. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror şi inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, azi 20.3.2023”, se arată pe site-ul Tribunalului București.

De ce este acuzat Nicolae Badea!
Omul de afaceri Nicolae Badea ar fi depus la AM POSDRU documente false pentru un contract de finanțare europeană, obținând peste 200.000 de lei. Infracțiunea pentru care ar fi trimis în judecată Nicolae Badea este cea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete.

Fișa proiectului european
Proiectul „Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Dezvoltare Rurală), conform Gândul.

Beneficiar: Asociaţia MANUFUTURE ROMÂNIA; partener – Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), conform documentelor publice.
Fonduri UE: 14.152.028,56 lei
Buget Național: 2.315.307,44 lei
Contribuție beneficiar: 336.068 lei
Cheltuieli neeligibile: 0 lei
Buget total: 16.803.404 lei
Nicolae Badea continuă să fie implicat în fotbal și în prezent. Deține o echipă de fotbal la Liga 4 și e omul care a intermediat vânzarea lui Dinamo către societatea Red&White.

Previous Schimbare de situație: fără Ungaria mare!
Next Ki(e)ller Elite: Dinamo n-a avut nicio șansă

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *