Negoiță, în spatele lui Cortacero: ”El i-a dat bani”


Sunt tot mai multe voci conform cărora Ionuț Negoiță este de fapt în spatele lui Pablo Cortacero, care pare venit direct să falimenteze Dinamo și poate că dacă suporterii nu interveneau acum clubul era o amintire. Mihnea Ionescu, unul dintre liderii ADPD, a explicat de ce crede că afaceristul de la Rin e în spatele spaniolilor.

”În ceea ce privește acești acționari, noi bănuim că reprezintă o interfață a aceluiași Negoiță, care și-a păstrat dreptul de a discuta vânzarea clubului, ceea ce mi se pare anormal. Din moment ce ai vândut un club, nu cred că e normal să mai ai drept de preemțiune la o revânzare a acestuia.

N-am avut nimic inițial cu acești oameni, deoarece nu-i cunoșteam, dar mi se pare ciudat că, după ce s-a făcut vânzarea, domnul Negoiță nu le-a mai pus luni întregi întrebări spaniolilor legate de bunul mers al societății. Asta însemnând că Negoiță bănuia că spaniolii știu ce au de făcut. Sau că spaniolii știau ce au de făcut tocmai de la Negoiță. În sensul că această preluare a clubului Dinamo, după noi, are un substrat: descărcarea de gestiune și faptul că trebuie să-l exonereze pe Negoiță de orice răspundere ulterioară.

Să mă ierte Dumnezeu, dar este exact rolul pe care-l are aurolacul de la gară când este vizitat de niște patroni care vor să închidă niște firme și nu știu cui să le predea. Eu nu cred că ăia (n.a – spaniolii) au venit cu 500.000 de euro, eu cred că Negoiță le-a dat 500.000 de euro.

Mai important decât preluarea lui Dinamo este ceea ce s-a întâmplat ulterior. Spaniolii au dovedit că sunt «săgețile» lui Ionuț Negoiță. Au spus că vor băga bani, dar n-au spus exact când. E un lucru rău pentru clubul Dinamo că s-a întâmplat această preluare”, a declarat Mihnea Ionescu, conform Prosport.

Citește și:

Jonglerii cu pensii și cu studenți. Florin Cîțu: ”Mărirea era în programul electoral” + ”Noi suntem cei mai generoși”

Previous Dinamo-FCSB, echipe probabile în Cupa României. Cotele Betano
Next Echipele de start pentru Dinamo-FCSB

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *