Negoiță după întâlnirea cu Ministrul Afacerilor Interne: ”Nu avem viitor. Nu mai investesc”


Ionuț Negoiță a ieșit foc și pară de la întâlnirea cu Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. El a dezvăluit care sunt discuțiile în acest moment despre stadionul din Ștefan cel Mare.

“Clubul Dinamo este proprietatea statului. Este un privat care nu vrea să dea drept statutul să construiască un stadion. Nu am luat legătura cu domnul Badea. Mă interesează foarte mult ce se întâmplă cu stadionul Dinamo. Consider că Dinamo nu poate avea viitor fără a avea casa lui, nu neapărat proprietate, că nu este cazul, la care să plătim chirie cum plătim şi acum, la un stadion din anii ’60. Doamna ministru a fost foarte receptivă şi e foarte interesată să rezolve aceste probleme. Suporterii sunt şi ei interesaţi şi au solicitat şi ei acest lucru. S-a discutat despre ceea ce se întâmplă, despre stadiul negocierilor.

Înţeleg că au tot aşteptat din partea acelei asociaţii care are drept de folosinţă o hârtie care să dea libertatea pentru a se construi stadionul. A venit o hârtie, că suntem de acord să renunţăm la drepturile noastre cât timp se construieşte stadionul. Mai pe româneşte, construiţi voi stadionul pe terenul statului şi îl folosim noi, nişte privaţi. Nimeni nu îşi asumă lucrul ăsta. Riscăm să nu se construiască stadion la Dinamo, pentru că cineva are un drept de folosinţă foarte dubios.

Se vor iniţia din nou întâlniri pentru a primi acel accept de a debloca. Bineînţeles, Compania Naţională de Investiţii nu îşi va da acceptul să finanţeze o aşa investiţie, fără a avea un obiectiv lipsit de sarcini. Nu s-a schimbat cu aproape nimic. Cei de la minister sunt implicaţi, dar riscăm să nu avem stadion, pentru că cineva se consideră mai presus de lege. În condiţiile în care există o plângere penală de peste 30 de zile, nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a deblocat situaţia”, a declarat Negoiţă, la ieşirea din sediul ministerului.

La întâlnirea cu ministrul Carmen Dan participă şi câţiva dintre liderii galeriei dinamoviste. Aceştia au mai rămas la discuţii, după plecarea lui Negoiţă.

“Din păcate, în România nimeni nu-şi permite să construiască un stadion. Eu m-am ocupat de echipă, a trebuit să readuc clubul pe linia de plutire. Chestiunea cu stadionul ţine mai mult de suporteri, pentru că suporterii folosesc stadionul. Singurul lucru pe care îl pot spune este că dacă nu se construieşte un stadion pe care să plătim chirie, ca acum, dar să fie al lui Dinamo, să avem condiţii decente, practic nu mai avem viitor. În ceea ce mă priveşte, eu nu mai investesc absolut nimic. Liderii de galerii au rămas în continuare la discuţii, să stabilească întâlniri, pentru că e problema lor. Eu îmi fac treaba mea cu echipa”, a mai spus Ionuţ Negoiţă.

Citește și:

Bawab are două goluri în preliminariile Europa League. Ce spune Contra despre Nemec

-->
Previous Bawab are două goluri în preliminariile Europa League. Ce spune Contra despre Nemec
Next EXCLUSIV FOTO Dinamoviștii au cele mai frumoase iubite

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *