Nedelcearu la borna 100: „M-a adus tata la Dinamo la 7 ani”


Mulți copii de 7 ani încep fotbalul la Dinamo, la cea mai importantă academie de juniori din România, visând să îmbrace, într-o zi, tricoul primei echipe, scrie fcdinamo.ro.  Ionuț Nedelcearu, un copil adus de tatăl său, la vârsta la care copiii merg la școală, în Ștefan cel Mare, un junior crescut la grupa 1996 cu mentalitate de învingător, un dinamovist incontestabil cu 100 de meciuri oficiale, în toate competițiile, în tricoul alb-roșu.

„La Dinamo am învățat să fiu suporter al echipei și, mult mai important, să-mi respect suporterii”

Pentru Ionuţ Nedelcearu, Dinamo este a doua casă, pentru că a învăţat şi a crescut doar în Ştefan cel Mare. Fotbalistul, care a împlinit 21 de ani pe 25 aprilie, locuieşte la opt kilometri de Bucureşti, în Dobroeşti.

„Am început să joc fotbal la şapte ani. M-a adus tata la Dinamo, unde am şi rămas. Niciodată nu am avut de gând să practic alt sport, mi-a plăcut fotbalul şi atât”, povestește fundașul central.

„Nu am cum să uit ziua debutului la Dinamo, un moment foarte important din viața mea. M-a introdus Flavius Stoican într-un meci din Cupa României, cu Chindia Târgoviște, în locul lui Dragoș Grigore. Au trecut patru ani de-atunci. Ce emoții am avut! Mi-au revenit în minte toți anii în care am muncit pentru a ajunge aici. La copii și juniori am lucrat cu mulți antrenori de valoare, Adrian Motroc, Sorin Popescu, Lucian Mezei și alții. De la fiecare am învățat ce trebuie să fac în teren și cum trebuie să fiu dincolo de stadion. La Dinamo am învățat să fiu suporter al echipei și, mult mai important, să-mi respect suporterii”, spune Ionuț Nedelcearu, cu o voce sigură.

Au trecut aproape patru ani de la debutul la Dinamo. Din 31 octombrie 2013 și până astăzi, Ionuț Nedelcearu a adunat 100 de meciuri oficiale, în toate competițiile, pentru echipa sa de suflet.

„100? În ultima vreme nu am mai urmărit statistica pentru că, mai întâi, apare clasamentul și am preferat să nu mai accesez site-urile de fotbal… Nu suntem pe un loc onorant. Trebuie să adunăm victorii și să revenim pe primele locuri, să luptăm pentru un trofeu. Pentru suporteri, pentru tot ce înseamnă Dinamo”, a adăugat internaționalul dinamovist. „Nu m-am gândit la cifre. Mi-am propus întotdeauna să-mi ajut echipa, să-i fac pe toți dinamoviștii să fie mândri de mine. Obiectivele sezonului? Sper să urcăm în clasament, să câștigăm Cupa României și să jucăm din nou în cupele europene. Îmi doresc, de asemenea, să ne calificăm cu naționala de tineret la Campionatul European. Avem o generație frumoasă, de 20 de ani nu a mai fost o calificare la un turneu final, iar fotbalul românesc are nevoie de această performanță”, a încheiat Nedelcearu.

100 de meciuri oficiale a jucat Nedelcearu pentru Dinamo în toate competițiile: 80 în Liga 1, 9 în Cupa României, 9 în Cupa Ligii și două în Europa League.

5 goluri a marcat Nedelcearu pentru echipa din Ștefan cel Mare, patru în campionat și unul în Cupa României. „Cel mai important gol? În derby, acum un an, 3-1 cu FCSB pe Arena Națională. Un gol de colecție pentru mine, o reușită la care m-am gândit în toți anii copilăriei”.

1 trofeu a câștigat Nedelcearu în tricoul alb-roșu, Cupa Ligii în 2017. A mai jucat finala Cupei României, anul trecut, pierdută cu CFR Cluj la loviturile de departajare.

360 de minute a jucat Nedelcearu pentru naționala sub 21 de ani a României în grupa de calificare pentru Euro 2019. Integralist în cele patru meciuri disputate în acest an (2-0 cu Liechtenstein, 3-1 cu Bosnia, 1-1 și 2-0 cu Elveția), fundașul dinamovist a mai fost convocat, în urmă cu doi ani, la reprezentativa divizionară a României.

-->
Previous Mișcare bună a lui Ionuț Negoiță
Next Alt refuzat a marcat în această seară pentru echipa sa

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *