Neagoe își scoate pălăria în fața tricolorilor. Mesaj pentru Rădoi


Antrenorul lui Dinamo, Eugen Neagoe, a urmărit aseară la Marbella Footbal Center meciul României cu Germania, 4-2, care ne-a eliminat de la EURO.

”Prima repriză chiar dacă nu am văzut-o de la început pentru că eram în timpul antrenamentului, dar am văzut o parte din prima repriză, am discutat și cu Florin, prima repriză ne-a aparținut în totalitate, la doi la unu am avut o ocazie uriașă, dacă reușeam să marcăm acum vorbeam de finală, din păcate nu am reușit să înscriem al doilea gol și în repriza a doua rolurile s-au inversat, echipa Germaniei a fost mai puternică decât noi, au stat mai bine și fizic, dacă ne uităm la prima repriză, trebuia să fim în în finală. Dacă ne uităm la a doua repriză, germanii au fost mai buni. Dar oricum, noi trebuie să-i felicităm pe Mirel Rădoi și pe elevii lui.

Putem spune că au scris istorie, e prima dată când o echipă națională a României ajunge în semifinalele unui turneu european. Este ceva fantastic, acum ar trebui tuturor oamenilor care conduc țara noastră să le dea de gândit și să ajute mai mult sportul și fotbalul”, a declarat Eugen Neagoe pentru doardinamo.ro.

Citește și:

DEZVĂLUIRE Neagoe: ”Unul dintre cei doi vine SIGUR”

-->
Previous FOTO Încă doi jucători au ajuns în cantonament: "Sper să fiu Spiderman"
Next Mattia Montini știe unde va fi Dinamo la finalul campionatului: ”Chiar dacă”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *