Neagoe a vorbit în premieră după noaptea de duminică! Ce i-a recomandat doctorul, ce are de gând, ce amintiri are


Eugen Neagoe a ieșit astăzi din spital, iar doctorii i-au recomandat 3-4 săptămâni de pauză totală. Antrenorul nu are de gând să-și încheie cariera, va lua o decizie definitivă zilele viitoare.

Antrenorul de 51 de ani a vorbit în premieră după tot ceea ce s-a întâmplat duminică seară. Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, Neagoe a dezvăluit: ”Doctorii mi-au zis că m-am născut a doua oară. Totul e bine, trebuie să iau câteva pastile. Doctorul nu mi-a interzis nicio secundă să revin în antrenorat. Doar ca măcar 3-4 săptămâni să mă liniștesc. Cu siguranță voi reveni în antrenorat. Mi-a cerut să renunț la țigări, chiar m-a rugat să nu mai fumez! Fumam maximum un pachet pe zi, 15-20 de țigări. Iar cafele 3-4-5, dar nu asta a fost problema, drept dovadă că nu mi-a interzis”.

Neagoe a spus că n-a avut niciodată probleme cardiace, iar duminică nu s-a simțit rău pe durata zilei. ”Chiar m-am simțit bine, m-am și odihnit, n-am fumat mai mult de două țigări până la stadion. Prin minutul 10 am simțit că amețesc. M-am dus și m-am așezat pe bancă. Apoi, m-am mai ridicat, am mai strigat la băieți, dar iarăși am amețit. Atunci i-am zis secundului Moga să-l cheme pe doctorul Bătineanu. A venit, s-a așezat lângă mine și mi-a dat niște apă plată cu vitamine. Apoi, eram lac de apă, renunțasem și la sacou și de acolo s-a rupt filmul. Mi-am revenit în ambulanță, chiar în momentul în care a plecat de lângă teren”, a mai povestit antrenorul.

Nu știe dacă va continua la Dinamo. ”Nu m-am gândit, dar probabil că în zilele viitoare voi discuta cu cei din conducerea clubului. Oricum, ei au fost alături de mine aproape non-stop, m-au vizitat la spital, am vorbit în fiecare zi”, a mai zis Neagoe.

Citește și:

Glumele zilei: recomandare pentru Negoiță și de ce crede un posibil viitor patron că echipa are șanse la titlu

Previous Ce a cerut Claudiu Florică pentru a prelua Dinamo. A spus tot, inclusiv cât ar vrea să investească
Next Glumele zilei: recomandare pentru Negoiță și de ce crede un posibil viitor patron că echipa are șanse la titlu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *