Mutu, despre Marc și contractul lui Cosmin Contra


Adrian Mutu a vorbit astăzi despre acuzațiile președintelui de imagine al FCSB, Helmuth Duckadam, cum că portarul clujenilor, Traian Marc, nu și-a apărat corect șansele în partida CFR-ului cu Dinamo, disputată sâmbătă seara.

„Cu tot respectul pentru domnul Duckadam, mi se pare mult prea mult să acuzi un jucător în mod direct fără probe în acest sens.

Noi când l-am văzut pe Marc titular, eram puțini speriați. Făcuse meciuri foarte bune împotriva noastră. Am dat gol dintr-o întâmplare, dar nu cred că astfel de greșeli se pot face intenționat. A fost o ciocnire”, a mărturisit „Briliantul”.

Managerul „câinilor” a oferit detalii și despre situația tehnicianului Cosmin Contra și crede că „Guriță” va rămâne la echipă.

„Domnul Negoiță are o presiune în negocierile cu Cosmin Contra, după aceste rezultate. Dar cert este că îl vrea în continuare.

Financiar, Contra s-a înțeles cu clubul. Mai sunt niște clauze care i-ar da mai mare siguranță. Clubul nu se simte foarte confortabil în privința lor, dar asta nu înseamnă că nu vor fi acceptate. E o chestiune de zile până când înțelegerea va fi finalizată”, a spus directorul general al lui Dinamo la Dolce Sport.

-->
Previous Dănciulescu: ”Avem încredere în olteni”. Ce spun cei din Bănie
Next VIDEO Reportaj făcut de belgieni cu Dorin Rotariu pe stadion

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *