Dinamo a remizat în această seară, 1-1, acasă, cu Astra, Nemec marcând pentru „câini”, respectiv Ioniță II pentru giurgiuveni. Indiferent de rezultatul din Ștefan cel Mare, chiar dacă ar fi învins, roș-albii ar fi încheiat sezonul tot pe locul 3. Urmează sâmbăta viitoare ultima partidă a ediției, finala Cupei Ligii, contra celor de la ACS Poli.
Adrian Mutu, directorul general al dinamoviștilor, a făcut o scurtă analiză a meciului, a sezonului, având speranțe pentru viitor.
„Așteptam un miracol. Dar era foarte greu ca ambele echipe dinaintea noastră să se împiedice în favoarea noastră. E bine că s-a jucat până în ultima etapă. Această echipă va fi și mai puternică la anul, acesta este Dinamo pe care-l vrem! Voiam ca orice dinamovist să câștigăm și acest ultim meci, dar nu sunt dezamăgit. Mă bucur că a semnat Contra, că mai rămâne alături de noi, sunt sigur că vom face treabă bună. Vom lua tot, campionat și cupe. Viitorul merită să fie campioană, felicitări lui Gică Hagi pentru treaba frumoasă! Eu în locul lui Gigi Becali n-aș vorbi astfel, dar nu e treaba mea. Vom discuta cu Palici și cu Dielna în zilele ce urmează, sunt foarte importanți pentru noi”, a declarat Mutu la finalul meciului.
Citește și:
Contra: ”Am rămas pentru că vreau să cîștig titlul la anul!”
No Comment