Mutu antrenorul. Cum ar fi jucat în locul lui Bratu


Fostul director general al lui Dinamo, Adrian Mutu, care și-a luat de curând licența de antrenor, a vorbit despre cum ar fi abordat partida dacă ar fi fost în locul lui Florin Bratu.

”Monroy n-a fost într-o zi bună. Eu cred că Dinamo a suferit mult la faza de construcție în prima repriză. De Torje se știe că nu e într-o formă fizică foarte bună. În schimb, în repriza a doua mi-a plăcut Dinamo. Eu dacă aș fi fost nu l-aș fi schimbat pe Salomao. Foarte bună intrarea lui Romera. Salomao putea pune probleme în calitate de jucător unu la unu cu adversarul. La gol a fost greșeala lui Hanca de poziționare, trebuia să se ducă în spate. Penedo a ieșit total greșit.

Dinamo se îndreaptă spre un sezon ratat. Cupa era singura șansă să-și salveze sezonul. Dinamo dacă trecea de Craiova putea câștiga Cupa. Mi-a plăcut Craiova în prima repriză, a început foarte bine meciul. Stilul lui Mangia a făcut ca extremele lui Dinamo să joace mai retrase. Abia au reușit să lege două-trei pase cei de la Dinamo în prima parte. Craiovenii erau foarte agresivi. Dinamo a jucat cu o altă atitudine astăzi față de meciul cu Astra. Sper ca Bratu să facă mai multe pe viitor”, a declarat Mutu la Digisport.

”Toţi cei care sunt la FRF ştiu că eu aş vrea să antrenez aşa că de aia am spus că voi urmări să văd ce oportunităţi sunt după alegeri” Adrian Mutu, fost director general Dinamo

-->
Previous Dan Nistor: ”Eu nu mă gândesc să plec. E în sufletul meu Dinamo”
Next Altă decizie HORROR luată de Negoiță. Dinamo chiar s-ar putea bate la retrogradare

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *