Mutu: „Am avut o cădere de calciu.” Mesaj DUR pentru Marica


Adrian Mutu a fost aproape de a trăi o mare rușine pentru cariera sa de antrenor. Dar Voluntariul a reușit să se salveze la penalty-uri și va rămâne în Liga 1. Fostul director general al lui Dinamo a povestit cum a trăit meciul.

„A fost un meci greu, dificil, cum ne așteptam. O neatenție ne-a costat și am ajuns la penalty-uri. Acolo am fost mai lucizi. Nu m-am uitat la penalty-uri, am avut o cădere de calciu. Am fost la vestiar, dar m-am întors.

Mă bucur că obiectivul a fost îndeplinit. N-a fost ușor, mi-am asumat acest risc și mi-am îndeplinit obiectivul. E doar un început. Vreau mai mult.

Vreau să stăm în primele 8, voi discuta cu conducerea pentru că am anumite pretenții. A intervenit o blazare, trebuie să aducem sânge proaspăt, să aducem întăriri.

Am ales să titularizez anumiți jucători care înainte nu jucau. E un mic succes această calificare. Avem această satisfacție, dar eu îmi doresc mai mult. Vreau să felicit Chindia.

Sunt antrenori care m-au criticat. Asta este, îi transmit lui Marica să intre în meseria asta și să vadă și el cum e. E ușor când faci altceva și nu ești în această meserie”, a zis Adi Mutu la TV Digi Sport.

Previous Supergol pentru Ciobi junior! Mutu în corzi, dar norocos
Next Discurs curajos înainte de pregătiri. Ce s-a învățat din play-out

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *