Mutare de ultim moment la Dinamo


Vlad Iacob, noul administrator special al lui Dinamo, a adus antrenor cu portarii, pe Vicențiu Dragomir. Acesta a mai lucrat la Dinamo, în perioada în care pe banca celor din „Ștefan cel Mare” se afla Sorin Colceag. Iacob mai caută un preparator fizic înaintea startului de sezon din Liga 2.

Administratorul special Vlad Iacob i-a promis noului antrenor, Ovidiu Burcă, încă 6-7 transferuri la Dinamo în această perioadă de mercato.

Până în acest moment, Dinamo i-a adus pe: Bogdan Gavrilă (extremă dreapta), Neluț Roșu (mijlocaș), Vasile Buhăescu (atacant), Vali Lazăr (extremă stânga).

Iacob a dezvăluit că discută cu un om de afaceri, care așteptă un alt partener pentru a prelua împreună clubul.

„I-am prezentat domnului Murad situația. Nu știu dacă vrea să investească. Am discutat despre posibilitatea de a ajuta clubul printr-un parteneriat comercial.

Sunt mai multe moduri în care poate fi făcut acest parteneriat. Mai ales că Dinamo a mai avut contract cu lanțul de hoteluri Pheonicia. De aceea m-am întâlnit cu el.

Există un investitor, pe care nu vreau să-l divulg. A precizat că nu va investi la Dinamo decât dacă mai vine o persoană care să acopere cealaltă parte”, a spus Vlad Iacob la ProArena.

Citește și:

Begliktash, loc spectaculos de pe litoralul bulgăresc

Previous Dinamo nu va mai avea echipă secundă
Next Viorel Cataramă: „Dinamo se vinde”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *